Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grampet-GFR va participa la privatizarea operatorului feroviar de stat din Grecia

Publicat in HotNews, miercuri 7 august 2013 ·

Grupul de companii Grampet-GFR, controlat de Gruia Stoica, a primit o invitație formală din partea autorităților elene să participe la privatizarea operatorului feroviar de stat de transport de marfă pe calea ferată din Grecia, Train OSE, se arata intr-un comunicat al grupului. Reamintim ca GFR a castigat licitatia pentru privatizarea CFR Marfa. De asemenea, a câștigat, luna trecuta, privatizarea din Croația pentru HZ Cargo. A participat si la licitatia pentru operatorul feroviar BDZ Cargo din Bulgaria, insa procedura a fost suspendata.

La procesul de privatizare din Grecia au mai fost invitați până acum un consorțiu format din Căile Ferate Ruse (RZD) și Societatea Căilor Ferate din Franța (SNCF), dar și COSCO (China Ocean Shipping Company), cel mai mare furnizor de servicii de logistică și shipping din China.

“În numele celor 9.000 de angajați ai Grampet Group, care au adus împreună compania la acest nivel, cât și al managementului, suntem mândri de invitația de a participa la privatizarea operatorului de stat de transport feroviar de marfă din Grecia, alături de companii precum RZD, SNCF și COSCO.(...)Nu așteptăm nici laude, nici felicitări, dar ne-am dori să ne putem derula proiectele și în țară în aceleași condiții de respect și justă apreciere pentru plus valoarea pe care o producem pentru întreaga societate românească, plus locuri de muncă și venituri la bugetul de stat. Invitația pe care am primit-o să participăm la privatizarea Train OSE sper că mai lămurește o dată soliditatea și bonitatea noastră ca agent economic”, a declarat Gruia Stoica, președintele Grampet Group.

Privatizarea CFR Marfa se afla in acest moment sub semnul intrebarii. Chiar daca GFR a fost declarat castigator pe 20 iunie, nici pana in prezent nu a fost semnat contractul. Guvernul a aprobat o hotarare privind semnarea contractului, insa l-a trimis in CSAT

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 32 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 22 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 22 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 29 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 16 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°