Pastrez o amintire nostima din vremea cand, ajuns pentru prima data la Targu-Jiu si intrand intr-o patiserie, mi s-a oferit o "branzoaica cu mere"! A trecut ceva timp de atunci si, vindecandu-ma de anacronisme, mi-am spus ca mai e loc de incercat o data produsele culinare gorjene. Luandu-mi, asadar, inima in dinti, am intrat la "Casa Gorjeana" din buricul capitalei noastre, hotarat sa sterg tot raul cu buretele.
Restaurantul se priveste frumos, pe dinafara, si chiar interiorul ar putea fi trecut la capitolul castiguri. Asezat la masa, te pomenesti in fata unor superbe farfurii de ceramica gorjeana in care speri sa poti si servi mancarea. Prima greseala! Farfuriile sunt numai de decor. Dovada: praful asternut pe ele fara mila si cainta. Un ospatar apatic ni le inlocuieste cu poteria comuna de Obor, lasandu-ne, in schimb, paharele de cristal (!). Luam, in ele, o tuica de pruna, cotata in meniu ca "foarte veche", dar ne oprim aici cu bauturile, constatand ca vinul "Casei Gorjene" e de Tarnave, ceea ce inseamna ca patronii localului au avut nota mica la geografie.
MENIU "CU SPECIFIC" Dupa mai multe incercari ratate de a comanda ceva care sa impace lista-meniu cu bucataria si cu bucatarul (cerusem, de altfel, mancaruri specific gorjene), ne resemnam cu o banala "Ciorba de fasole cu afumatura". Avem, apoi, neinspirata idee sa vrem sa vedem cum arata un "Bulz ciobanesc ca la Runcu", descoperind, in final, un zigurat de mamaliga, procopsit cu o palarie de ou prajit peste care sta, rasa si potrivnica retetei ciobanesti, putina telemea de vacaâ¦
Fantezii culinare la fel de bizare pentru un restaurant cu specific am putut remarca si comandand felul principal. Daca "Puiul ca la mama la Gorj cu mamaliguta" avea ceva din atributele culinare gorjene, "Sarmalele in cuib cu mamaliguta" ni s-au parut mai putin inspirate. Unde mai pui ca, de fapt, nu erau "in cuib" (
