Procedura insolventei Hidroelectrica ramane deschisa, Curtea de Apel Bucuresti respingand joi, irevocabil, potrivit Economica.net, cererile formulate de Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie si Hidrosind de anulare a procedurii. Sursa imagine: ghimpele.ro
Companiile Alpiq RomIndustries si Alpiq RomEnergie, din grupul elvetian Alpiq, care au avut acorduri directe cu Hidroelectrica, precum si Federatia Sindicala Hidrosind au cerut instantei anularea procedurii de intrare in insolventa a companiei.
Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a decis, joi, mentinerea hotararii din 20 iunie a Tribunalului Bucuresti privind deschiderea procedurii insolventei Hidroelectrica, respingand astfel cererile formulate de Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie si Hidrosind.
Instanta arata in decizie ca, in rejudecarea cauzei in faza recursului, respinge cererile de interventie voluntara formulate de Alpiq RomEnergie si Alpiq RomIndustries. Totodata, instanta mentioneaza in decizie ca mentine dispozitiile Tribunalului Bucuresti privind insolventa Hidroelectrica.