Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine are nevoie de cai?

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 mai 2011 ·

„Cazul Letea" nu e o înfruntare între neoecologişti şi oameni pragmatici, între vegani şi „carnivori", ci e urmarea unei pierderi de rost şi de minţi.

De ce ar trebui caii protejaţi şi măcar un pic respectaţi? Să-mi fie iertată discriminarea, dar rostul porcului sau al oii a fost dintotdeauna hrana, aşa cum ale calului au fost drumul, măreţia şi viteza. Pe când bidiviii mureau cu miile pe câmpurile de bătaie, porcii se îndopau prin coteţe. La fel, statuile ecvestre nu ni-i prezintă pe regi cocoţaţi în spinarea unei oi ori a unei vaci. La scara istoriei, i-au fost omenirii un fel de guvernante, căci sute de ani ne-au ţinut în spate. Apoi, când şi-au pierdut rostul, i-am îndesat sub capote, măsurându-ne puterea tot prin ei. Le-am lipit aripi, s-au cabrat graţios prin sigle, cu panaşuri înfipte în frunte au executat paşi eleganţi, copiii s-au legănat pe duhurile lor din lemn.

Dacă zebrele şi-ar schimba astăzi pijamalele cu unele cafenii, le-am zice cai. Ar fi mai simplu pentru stomac. Dacă, de pildă, toate privighetorile şi-ar pierde trilul, în doi-trei ani le-am răsuci pe toate pe ţepuşe, deasupra focului. Am mânca până şi îngeri dacă ni s-ar arăta în faţa ochilor. Culeşi cu plasa de fluturi în zori, când cade roua, se zice că aripioarele lor sunt fragede şi ajută la prelungirea vieţii.

Să fie la mijloc şi invidia? Chiar şi în grajd, cu şaua pe spinare şi tras de dârlogi ori proptit între hulube, calul pare cumva prea liber. Ce să mai zicem de cazurile când sălbatica bucată de salam în devenire îşi bagă botul printre ulucile gardului ori îl sare nepăsătoare, tropăind peste dreptul nostru la proprietate? Ciudat totuşi, nu băgăm de seamă în acelaşi timp că noi suntem ăia care trăim în rezervaţii, cu ochelari de cal puşi peste ochi.

Avem nevoie de caii aceştia sălbatici măcar pentru a-i vopsi în verde şi a-i lăsa să zburde pe pereţi. Un neam,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 53 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 21 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°