Restauranul Golden Blitz a fost dărâmat în ianuarie anul acesta. După nouă luni, are două etaje noi, iar din cel de-al treilea se văd deja pilonii de rezistenţă. Patronul restaurantului de pe strada Răzoare, Dan Beşciu, a declarat pentru „Adevărul“, la începerea lucrărilor, că au decis extinderea localului şi din cauză că cel de-al doilea restaurant din Capitală cu acelaşi nume, cel din Bulevardul Titulescu, fusese închis. „Va arăta la fel ca înainte, dar mult mai mare şi mai frumos“, a spus Beşciu.
În noiembrie se încheie lucrările
Noua construcţie a fost proiectată pe acelaşi amplasament, în spatele binecunoscuţilor arbuşti crescuţi de-a lungul aleii de la intrare. Până la demolare, cochetul local, cunoscut şi datorită personalităţilor care-i treceau pragul, avea o terasă cu mese din lemn, unde puteai savura feluri tradiţionale româneşti.
Acum, în Piaţa Danny Huwe, se ridică o clădire din beton, pe mai multe niveluri, ce se anunţă a fi un spaţiu generos pentru diverse evenimente.
Plăcuţa din faţa restaurantului în construcţie anunţă că termenul limită al lucrărilor este 25 noiembrie 2009, aşa că cei care sunt curioşi să vadă transformarea sau clienţii fideli mai au puţin de aşteptat. Dan Beşciu şi Sorin Vulpescu, proprietarii localului, conduc firma Euroconstruct Trading 98 SRL, cea care de altfel se ocupă şi de acest proiect.