Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva generala din port, negociata pana in ultimul minut

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 mai 2006 ·

Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime a fost ieri gazda unei intalniri intre sindicalisti, operatori, autoritati, inclusiv ANR si Politia Port, si reprezentantii Ministerului Transporturilor. Subiectul discutiilor a fost reprezentat de masurile care se pot lua pentru a combate munca la negru si pentru a evita, astfel, declansarea grevei generale in port, programata pentru astazi. Discutiile, desfasurate in deplina transparenta, in fata reprezentantilor mass-media, au relevat divergentele de opinie intre sindicalisti si o parte din operatorii portuari. Acestia din urma, al caror lider de opinie erijat parea a fi directorul Romtrans, Constantin Suteu, au negat ca folosesc munca la negru, in ciuda afirmatiilor conducerii Federatiei Nationale a Sindicatelor Portuare. Unul dintre operatorii cei mai vechi si mai respectati din port, Petrica Valcu, director general la Socep, a pus punctul pe i: "Lucrurile nu se pot rezova de azi pe maine. Avem nevoie de solutii structurale". Solutii exista Intalnirea de ieri s-a terminat prin semnarea unui protocol intre reprezentantii tuturor organizatiilor prezente. Dumitru Costin, liderul Blocului National Sindical, a afirmat ca nu se mai poate baza pe promisiunile secretarului de stat in Ministerul Transporturilor, Alexandros Galiatatos, care a promis de peste trei luni ca ia masuri, fara nici un rezultat in acest sens. Acesta din urma a prezentat, ca solutii imediate, intensificarea controlului la portile de intrare in port, astfel incat muncitorii fara forme legale sa nu aiba acces. De asemenea, demnitarul a precizat ca, in aceasta sesiune parlamentara, se vor discuta si propunerile sindicalistilor si operatorilor de modificare a ordonantelor 22 si 42, care reglementeaza activitatea portuara. Directorul CNAPMC, Mircea Banias, care a moderat discutia cu mult tact si calm, imprimand aceasta stare de spirit si par

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 55 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de lei, promulgată

Adevarul acum 11 minute
Președintele Klaus Iohannis a promulgat inițiativa prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul majorat cu 25% din valoarea acestuia e achitat integral.

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum o ora
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Oprea: România poate deveni un hub investiţional pentru companiile din SUA

Mediafax acum o ora
Ministrul Economiei s-a întâlnit cu delegaţia Departamentului pentru Comerţ al Statelor Unite ale Americii condusă de Cynthia Aragon, director executiv al Advocacy Center, pentru a discuta despre consolidarea colaborării bilaterale şi a parteneriatu

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Rareş Bogdan: Nu avem vară, nu avem vacanţă, ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România. 29 septembrie, vot. Nu dormim, numărăm şi pe 30 anunţăm preşedintele României, Nicolae Ciucă

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat vineri, la Iaşi că liberalii nu au vară, nu au vacanţă. ”Ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România”, a spus el, arătând că pe 29 septe

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°