Pentru mulţi dintre noi, industria neaoşă de jocuri se rezumă la amintirile copilăriei noastre: raţele gălbui de cauciuc, păpuşile, uriaşe, Arădeanca, care clipeau din ochi şi cel mult spuneau "Mama", animalele muzicale chinezeşti, maşinile de poliţie şi pompieri asemenea, Piticot şi Sus-jos. După revoluţie, jucăriile româneşti au devenit mai puţin vizibile în faţa invaziei de importuri, nu toate de cea mai bună calitate. Treptat, vechile jocuri, şi nu numai, şi-au făcut din nou apariţia pe piaţă purtînd, unele dintre ele, o nouă marcă: Noriel. Piticot, Sus-jos, Nu te supăra, frate, dar şi Monopoly, Mastermind - au reapărut, mai mult sau mai puţin schimbate. Binevenite, oricum, pe o piaţă lipsită de oferte rezonabile. Cum a evoluat o afacere naţională, într-o sferă iniţial marginală - cea a entertainment-ului - aflăm de la managerul firmei, George Constantinescu: "În '90, la revoluţie, eram student la Politehnică şi, împreună cu soţia mea, ne-am gîndit să facem ceva care să nu intereseze pe nimeni, mai bine-zis pe securiştii care luaseră deja toate afacerile adevărate: ne-a venit ideea cu jocurile, pe cînd eram pe malul mării cu nişte puşti care se plîngeau că nu se distrau deloc. De ce? Pentru că, spuneau ei, nu aveau cu ce. Jocurile educative, de societate, pentru copii şi tineri nu mai existau. Nu mai erau nici Nu te supăra, frate, nici Piticot, nici Monopoly, nici Scrabble. Pe vremea lui Ceauşescu, fusese un fel de Monopoly, Turism, varianta comunistă şi, mai înainte, Bunul gospodar. Am învăţat să lucrez cu computerul, toate programele care erau necesare pentru prelucrări de imagini, vreo 6 luni de zile, ca un buldog, pe banii mei. Primele idei au fost o copie după Monopoly, transformată, legal, patentată. Dar principala noastră misiune a fost de a recupera toate jocurile româneşti, de a le păstra, pentru că după revoluţie ele nu au mai fost scoase". Dl