Ronald Reagan era actor. În rolul de preşedinte a trecut, însă, cu mult dincolo de limitele simplei prestaţii actoriceşti. Mandatul său a fost plin de conţinut. Graţie strategiilor puse la cale sub administraţia sa, Statele Unite ale Americii au cîştigat Războiul Rece. Ronald Reagan spunea bancuri despre comunism, în public. Savurosul lor conţinut, dar şi felul în care le spunea denotau că omul înţelesese perfect grozăvia, absurditatea şi precaritatea sistemului care-i stătea în faţă. În această viziune foarte clară a lui a stat, probabil, secretul reuşitei. Cel mai mare succes al sovieticilor a fost acela de a-i face să creadă pe americani şi pe restul lumii că Uniunea Sovietică ar fi o forţă comparabilă cu Statele Unite. Reagan a venit la putere după o administraţie (a lui Jimmy Carter) care negociase funcţionăreşte, cu Uniunea Sovietică, tot felul de scheme de reducere a armelor nucleare (Tratatul SALT II), de tipul „noi reducem atît, ei atît, noi facem asta, ei ailaltă“ şi tot aşa, în timp ce ruşii – cinci – pregăteau în secret invadarea Afganistanului. Cel mai mare succes al sovieticilor a fost acela de a-i face să creadă pe americani şi pe restul lumii că Uniunea Sovietică ar fi o forţă comparabilă cu Statele Unite. Dincolo de arsenalul militar (şi acela depăşit tehnologic), nu era nici pe departe aşa, iar Reagan a înţeles asta şi şi-a întemeiat strategia pe un obiectiv foarte clar:We win, they lose! – „Noi cîştigăm, ei pierd!“ Ei fiind numiţi, pe bună dreptate,Imperiul Răului. Reagan a priceput că o negociere cu cei de rea-credinţă n-are şanse decît de pe poziţii de forţă.

Lumea de astăzi nu mai e bipolară şi, pentru mulţi, răul (geopolitic vorbind) pare mult mai amestecat cu binele, în nuanţe mai greu detectabile. Iar zilele acestea, îl auzim pe Barack Obama de la Berlin, propunînd din nou, ca şi Jimmy Carter, reducerea arsenalelor militare. Viceprem