Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De cinci ani aşteaptă să i se facă dreptate, după ce a fost desfingurat de acid sulfuric într-un accident

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 februarie 2011 ·

Judecătorii Curţii de Apel Cluj decid dacă acordă sau nu despăgubiri de peste un milion de lei unui clujean desfigurat de acid sulfuric într-un cumplit accident rutier. Odiseea în justiţie a lui Ovidiu Baboş (33 de ani), victima accidentului de la Izvorul Crişului din 24 mai 2005, în urma căruia a rămas desfigurat şi fără vedere se apropie de final.

Decizia Curţii de Apel Cluj va fi una definitivă şi irevocabilă, după ce a avut câştig de cauză atât la Judecătorie, cât şi la Tribunalul Cluj. Ovidiu Baboş a dat în judecată, în 2006, firma Sadachit din Turda, care deţinea autospeciala care transporta acid sulfuricîntr-un recipient neancorat şi nesemnalizat, iar în loc de acid sulfuric era trecut în acte hipoclorit. De asemenea, parte în proces sunt şi două firme de asigurări, dar şi societatea căreia aparținea mașina care a produs accidentul, Stilmex. Între timp, Stilmex a intrat în procedură de faliment: Autoritatea Rutieră Română a decis să ridice licenţa pentru transportul substanţelor periculoase, deţinută de către societatea turdeană Sadachit.

Daune morale şi materiale

În urma accidentului, Ovidiu Baboş unicul supravieţuitor al coliziunii, în care şi-au pierdut viaţa două personae, şi-a pierdut vederea total şi a rămas desfigurat, după ce acidul sulfuric i-a distrus pielea. Pentru ce i s-a întâmplat atunci, cere despăgubiri materiale în valoare de 150.000 de lei şi daune morale în valoare de 900.000 de lei. „Trebuie să înţelegeţi că nu cer aceşti bani pentru a măduce să mă distrez undeva. Până acum am cheltuit mii de euro pentru operaţiile de reconstrucţie a feţei, dar şi pentru recăpătarea parţială a vederii. Cu aceşti bani voi continua tratamentele, pentru a avea o viaţă cât de cât normală", a declarat Ovidiu Baboş.

A cui e vina?

Reprezentanţii firmei din Turda care transportau acid sulfuric spun că vina pentru mutilarea tânărului cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 2 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 39 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 2 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 3 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum o ora
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 5 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum 6 ore
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Eugen Tomac: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul român Eugen Tomac susţine că votul Austriei din 8 decembrie 2022 privind extinderea spaţiului Schengen a fost un abuz. Asta după ce Comisia Europeană a stabilit că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calita

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°