Trăim de 17 ani plimbaţi ca mingile de ping-pong între paletele mânuite nervos de aşii politicii de cumetrie, specializate în furt, scandal, orgoliu, prostituţie şi demagogie. După
Trăim de 17 ani plimbaţi ca mingile de ping-pong între paletele mânuite nervos de aşii politicii de cumetrie, specializate în furt, scandal, orgoliu, prostituţie şi demagogie. După atâtea guvernări pestriţe, avem a trage măcar o concluzie simplă: am suportat cu greu şi am plătit un preţ mult prea mare pentru dreptul a fi cobai într-un mediu viciat.
Am reuşit totuşi să supravieţuim, deşi am respirat un aer tot mai poluat. La propriu şi la figurat. Haosul din administraţia publică, dezvoltarea după ureche a societăţii, discursul înveninat demagogic al politicienilor, toate au eliberat în atmosfera românească noxe greu de suportat.
Într-un astfel de mediu toxic, preocuparea pentru natură - cea care ne-a suportat răbdătoare emisiile poluante, indiferent de sursă - a fost ultimul subiect la care s-ar fi putut gândi liderii angrenaţi în ideologia de tip autodistructiv.
Mediul ambient, la propriu, este însă pentru lumea civilizată una din temele majore ale politicii mari. Raţionamentul e simplu: degeaba ne luptăm între noi, ne lovim sub sau peste centură, ne batem în doctrine de stânga, centru sau dreapta, dacă podiumul pe care ne desfăşurăm acest spectacol e tot mai şubred. Iar Terra - scena pe care popoarele, prin liderii lor, fac jocul politic - dă semne că ne suportă tot mai greu.
Schimbările climatice la nivel planetar, fenomenele meteo extreme, topirea calotei polare, inundaţiile, seceta, cutremurele, tornadele sunt privite tot mai serios ca răspunsuri sincere ale planetei la felul în care ea este agresată de umanitate. Nu întâmplător lideri politici cu scaun la cap încep să dea, în discursurile lor, o importanţă majoră ecologiei, interesului pentru