Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Belarusul i-a executat pe teroriştii de la metrou

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 martie 2012 ·

Cei doi tineri au fost condamnaţi la moarte şi apoi executaţi, pentru comiterea a două atentate cu bombă, la Minsk şi Vitebsk. Sursa: REUTERS

Unul dintre cei doi bărbaţi, Vladislav Kovaliov (26 de ani), a fost condamnat pentru că şi-a ajutat prietenul din copilărie să planifice şi să pună în practică un atac cu bombă, într-o staţie de metrou din Minsk, în 11 aprilie 2011, şi altul în 3 iulie 2005, la Minsk şi Vitebsk.

Organizaţiile pentru drepturile omului şi guvernele occidentale şi-au exprimat, însă, îndoiala în privinţa corectitudinii anchetei şi au protestat faţă de verdictul de condamnare la moarte.

Familia, în stare de şoc

Potrivit publicaţiei "New York Times", familia lui Kovaliov a primit, sâmbătă, acasă, în oraşul Vitebsk din nord-estul ţării, o scrisoare din partea Curţii Supreme, în care era anunţată executarea bărbatului.

Sora acestuia, Tatiana Koziar, a postat o copie a scrisorii pe reţeaua rusească de socializare VKontakte, cu explicaţia “L-au ucis pe Vlad". Tatiana a declarat apoi că mama sa este în stare de şoc, după ce a citit scrisoarea şi nu mai poate vorbi.

"L-au ucis. Totul a fost în zadar...", a spus ea plângând. Autorităţile nu au confirmat oficial execuţia, dar nici nu obişnuiesc să facă asta, în mod public, în cazurile de pedeapsă capitală.

În atentatul cu bombă din 2011, 15 persoane au murit şi alte 200 au fost rănite. În cel din 2005, la Vitebsk au fost rănite 50 de persoane, iar la Minsk 55, dar nimeni nu a decedat.

Mărturisire prin tortură

Cel de-al doilea tânăr executat, Dmitri Konovalov, a mărturisit că a construit şi a detonat explozibilii. Iniţial, ambii şi-au recunoscut fapta, dar apoi Kovaliov a spus că a fost bătut de anchetatori şi forţat să-şi asume responsabilitatea pentru atac. Belarus este singura ţară europeană care menţine pedeapsa capitală.

Condamnaţii sunt împuşcaţi în c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 29 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 50 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°