Oricât s-ar strădui televiziunile de ştiri să pună lupa pe mitingurile din Piaţa Universităţii pentru a ni le prezenta drept o nouă revoluţie, tristul adevăr este că numărul celor ce ies în stradă pentru a sancţiona puterea pentru motive cât se poate de întemeiate scade pe zi ce trece. Iar ce rămâne în urma lor este un spaţiu public dominat, ca şi până acum, de apatie sau, şi mai rău, de manipularea politică menită să ne convingă că atât timp cât schimbăm feţele puterii nu mai este nevoie să schimbăm şi metehnele ei şi că aceiaşi activişti care au năruit ţara în trecut o vor salva în viitor.
De ce este trist? Pentru că, aşa cum am spus de nenumărate ori, România are nevoie ca de aer de cetăţeni care atunci când politicienii sau funcţionarii publici îşi bat joc de ei să nu întoarcă şi celălalt obraz. Să riposteze ferm, civilizat şi gradual, printr-o mulţime de metode care în democraţiile consolidate au devenit rutină, iar dacă puterea continuă să-i ignore, să nu le fie lene sau teamă să iasă în stradă şi să-i ceară demisia. În absenţa acestui tip de comportament civic, puterea, orice putere şi orice politician, va tinde să abuzeze.
Însă este vital ca presiunea sănătoasă a cetăţenilor neînregimentaţi politic să nu fie exercitată doar din când în când, atunci când se umple paharul - aşa cum a fost revolta împotriva modului incalificabil prin care preşedintele României l-a obligat să demisioneze pe unul dintre puţinii profesionişti care au făcut ceva remarcabil în reformarea instituţională a domeniului sănătăţii -, ci permanent şi asupra tuturor nivelurilor de autoritate.
Şi atunci când este numit un ministru incompetent sau mânjit, şi atunci când este schimbată o procedură de atribuire de contracte publice pentru a face un cadou firmelor clientelare, şi atunci când justiţia trenează cu anii rezolvarea unui mare dosar de corupţie, şi atunci când un şe