De când e omul, a încercat să se înfrumuseţeze, să se schimbe. Se pare că niciodată nu e mulţumit cu ce are. De aceea, decide să-şi schimbe ceva. De obicei, alege să schimbe culoarea sau forma părului, culoarea ochilor (graţie lentilelor de contact). De câţiva ani alegem să modificăm dimensiunea şi forma sânilor (în cazul doamnelor), să ne înfrumuseţăm pielea cu tatuaje, care mai de care mai ciudate, sau să ne "plantăm" pe corp ciudate bijuterii, aşa numitele piercinguri. Doar că, din nefericire, mulţi nu ştiu că aceste modificări sunt în general ireversibile.
De aceea, vom explica cu ajutorul doctorului Radu Voicu, medic primar chirurgie plastică în cadrul Bendis Medical, ce presupune revenirea la faza iniţială, după un implant mamar, după efectuarea de tatuaje permanente şi de piercinguri. De asemenea, vom sublinia câteva dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ştiţi înainte de astfel de intervenţii.
IMPLANTUL MAMAR
Moda actuală aproape că obligă ca o femeie să aibă sâni mari, frumoşi şi, de cele mai multe ori, impunători. Şi dacă natura nu este darnică, soluţia este relativ simplă: implantul mamar.
În general, această intervenţie chirurgicală nu este dureroasă. Presupune spitalizare doar pentru câteva ore (de regulă o noapte), şi vizita la medic pentru o scurtă perioadă pentru verificarea intervenţiei.
În ceea ce priveşte înlăturarea protezelor mamare, lucrurile stau şi ele relativ simplu. Dacă în ceea ce priveşte intervenţia chirurgicală nu e mare lucru, intervin probleme când este vorba despre scoaterea unui implant de dimensiuni mari. Imaginaţi-vă că pacienta nu e înzestrată cu un bust generos şi în urma operaţiei devine posesoarea unor sâni mari. Întrucât de-a lungul timpului, pielea creşte peste proteza respectivă, la scoaterea ei situaţia se complică. Astfel, în aceste situaţii, după scoatere