Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bicicliştii, expuşi riscului de a fi implicaţi în accidente rutiere

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 5 iunie 2013 ·

Numărul accidentelor în care au fost implicaţi bicicliştii este în creştere. De la începutul anului şi până acum, cinci persoane care se deplasau cu bicicletele au decedat ca urmare a accidentelor de circulaţie în care au fost implicate. Printre persoanele care şi-au pierdut viaţa în astfel de condiţii se numără şi un cetăţean din judeţul Vaslui, care luna trecută a fost implicat într-un accident pe drumul european, în afara localităţii Popeşti. Bărbatul a murit zilele trecute la spitalul din Galaţi, după cum ne-au spus poliţiştii. Evenimentul rutier s-a produs noaptea, la ora 1.45. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din Ploieşti, judeţul Prahova, în timp ce conducea un autoturism Ford, l-a acroşat şi accidentat grav pe Ion M., de 32 de ani, care se deplasa cu o bicicletă în aceeaşi direcţie. După accident, biciclistul a intrat în comă şi a fost transportat la Galaţi, unde a şi decedat.

Şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Vrancea, comisarul şef Viorel Gheorghe, ne-a spus că principala cauză care a dus la producerea unor astfel de accidente a fost neasigurarea bicicliştilor la schimbarea direcţiei de mers sau neacordarea de prioritate. Alte accidente s-au produs pe fondul traversării neregulamentare a drumurilor de către pietoni şi viteza neadaptată la condiţiile de drum. De la începutul anului şi până acum, această ultimă cauză a stat la baza producerii a 6 accidente rutiere grave, soldate cu 2 morţi şi 6 răniţi grav. Şeful de la Rutier a susţinut că periodic vor fi organizate acţiuni, în cadrul cărora bicicliştii vor fi verificaţi atent, astfel încât numărul accidentelor de circulaţie în care sunt implicaţi aceştia să scadă. La aceste activităţi vor participa şi poliţiştii de la posturile şi secţiile de poliţie de pe raza judeţului.

Dovadă a faptului că bicicliştii nu prea respectă regulile de circu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°