Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Ramona Manescu: Este datoria lui Cristian Ghibu sa gestioneze privatizarea CFR Marfa in favoarea statului roman

Publicat in Mondo News, duminică 13 octombrie 2013 ·

Ministrul transporturilor, Ramona Manescu, a cerut, duminica, secretarului de stat Cristian Ghibu, presedinte al comisiei de privatizare a CFR Marfa, si consultantilor Deloitte si Musat si Asociatii, ca in cursul zilei de luni sa transmita un punct de vedere fundamentat privind evolutia, momentul si pasii urmatori in aceasta privatizare. Solicitarea facuta de ministrul Transporturilor a venit ca urmare a pozitiei transmise, duminica, de catre Grup Feroviar Roman (GFR) referitoare la privatizarea CFR Marfa SA, potrivit unui comunicat transmis de minister. “Este datoria domnului Ghibu ca, impreuna cu consultantii, sa gestioneze acest proces de privatizare in favoarea statului roman, care l-a investit cu aceasta responsabilitate, inca din februarie 2013, atunci cand a fost numit la conducerea comisiei de privatizare si mai tarziu in septembrie 2013, cand a semnat contractul de privatizare cu caștigatorul licitatiei. Inca de la debutul mandatului de ministru i-am cerut domnului secretar de stat Ghibu sa se concentreze pe ducerea la bun sfarsit a procesului de privatizare”, a declarat ministrul transporturilor, Ramona Manescu. Reamintim ca Grup Feroviar Roman (GFR) a cerut Ministerului Transporturilor sa desecretizeze contractul de pentru vanzarea pachetului majoritar de actiuni la CFR Marfa si cere implicarea directa a Ministerului Transporturilor, in vederea evitarii unui esec al privatizarii. “In calitate de cumparator, Grup Feroviar Roman, care si-a indeplinit pana acum cu onestitate si la termen toate obligatiile care-i reveneau, considera ca atitudinea Comisiei de Privatizare a fost de natura a-i leza buna-credinta, interesele si eforturile financiare pe care le-a facut pentru succesul acestei privatizari de importanta strategica pentru statul roman. Cu toate acestea, GFR este in continuare dispus sa colaboreze cu Ministerul Transporturilor pentru a identifica impr

Articolul in Mondo News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 6 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 7 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 8 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 9 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 7 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 11 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 13 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Premierul slovac Robert Fico, operat din nou, timp de două ore. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunţă ministrul Apărării, Robert Kalinak

Gandul acum 12 ore
Premierul slovac Robert Fico, împuscat miercuri de extremistul Juraj Cintula, a fost operat din nou vineri şi se află în continuare în stare gravă, anunţă vineri ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak, relatează AFP. Joi, Fico a stat 5 ore în p

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°