Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt membrii pentru următorii patru ani ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 13 iunie 2012 · · ·

Cei 55 de consilieri propuşi pentru Consiliul General al Muni­cipiului Bucureşti (CGMB), care au puterea de a susţine, de a îmbu­nătăţi sau de a bloca proiectele prima­rului general al Capitalei, sunt ingineri, economişti, medici, profesori, avocaţi sau oameni de afaceri care au încheiat contracte cu statul, au experienţă în management şi sunt oameni "capabili", după cum îi caracterizează colegii lor. Deşi o mare parte dintre aceştia nu au avut până în prezent ocazia să lucreze împreună sub umbrela aceleiaşi insti­tuţii, noii consilieri spun că vor face tot ce le stă în putere pentru a veni în slujba cetăţenilor din Bucureşti şi că îl vor ajuta pe primar să îşi ducă la bun sfârşit proiectele, dacă acestea vor coincide şi cu viziunea lor.

"Cel mai important pentru Bu­cureşti în acest moment este să eficien­tizăm activitatea RATB şi a RADET, pentru că au pierderi foarte mari şi să îmbu­nătăţim condiţiile din spitale, îm­preună cu Ministerul Sănătăţii. Pentru RATB, o soluţie ar fi să instalăm dispozitive GPS în toate autobuzele şi tramvaiele, pentru a vedea în timp real unde se află fiecare şi să încercăm să eficien­tizăm şi să fluidizăm traficul acestora, făcând eco­nomie de com­bustibil. La RADET, trebuie să îm­bună­tăţim managementul transpor­tu­lui de energie termică şi să găsim soluţii împreună cu Ministerul Econo­miei pentru plata arieratelor către Enel şi Termo­electrica", a spus avocatul Mihai Giugula, unul dintre cei 32 de consilieri propuşi de USL. De altfel, chiar Sorin Oprescu, pri­marul Capitalei, spunea că subvenţiile pen­tru RATB (transport) şi cele pentru Radet (sub­ven­ţiile pentru căldură) repre­zintă aproape 30% din bugetul Capitalei, nu­mindu-le "găurile negre" ale municipa­lităţii.

"Avem câteva proiecte prioritare în acest moment. Unul în sectorul ener­getic, care presupune modernizarea RADET şi transformarea acesteia în pro­ducător d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 57 minute
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°