Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi/ Concert de 15.000 de euro, organizat doar pentru 30 de persoane

Publicat in Adevarul, duminică 2 ianuarie 2011 ·

Manifestările organizate pe 31 decembrie de municipalitate cu ocazia trecerii dintre ani nu a stârnit interesul decât unui număr redus de gălăţeni.

Primăria Municipiului Galaţi, în colaborare cu o staţie radio locală a organizat în noaptea de Revelion un concert prin care s-a dorit marcarea începutului noului an.

Gălăţenilor li s-a promis un show complet: muzică de calitate de toate genurile (populară, trupe dance, pop şi rock, MC şi DJ), concursuri şi premii. În plus, nu a lipsit nici tradiţionalul foc de artificii de la miezul nopţii.

Toate acestea au costat 15.000 de euro. „În total, bugetul manifestării s-a ridicat la aproximativ 15.000 de euro, din care circa 5.000 de euro sunt alocaţi de Primărie, iar restul de la sponsori", a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Rezultatul acestei investiţiei: doar 30 de gălăţeni au avut curiozitatea de a trece în preajma miezului nopţii la concertul municipalităţii. Prin urmare, 15.000 de euro s-au cheltuit pe această manifestăre la care nu a venit mai nimeni.

„Eu am trecut pe acolo în jurul orei 11.15. Nu era mai nimeni pe acolo şi am plecat. Mi-ar fi plăcut şi mie să particip la un concert asemănător cu cel de la Bucureşti. Însă pe scenă nu se întâmpla mai nimic spectaculos", a declarat Florin Baston, 25 de ani.

Cum s-au cheltuit banii

O mare parte din suma destinată evenimentului a fost destinată plăţilor către artişti, aşa cum au explicat organizatorii în zilele premergătoare Revelionului. Însă, nici măcar măcar în ziua de 31 decembrie, organizatorul nu a putut preciza ce formaţii şi solişti vor participa la eveniment.

Lipsiţi de aceste informaţii, cumulat cu faptul că trupele de pe scenă au fost doar locale şi în foarte multe cazuri necunoscute chiar şi pentru gălăţeni, publicul nu a fost atras către spectacol. Astfel, s-au cheltuit cei 15.000 de euro pentru doar 30 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°