Anul universitar debuteaza oficial la Universitatea Tehnica (UTI) Gh. Asachi Iasi vineri, 27 septembrie 2013, de la ora 10.00. Ceremonia urmeaza sa se desfasoare in Sala de Conferinte a institutiei. Aici vor participa oficialitati locale, reprezentanti ai municipalitatii iesene, dar si cadre universitare din conducerea UTI, in frunte cu prof. univ. dr. ing. Ion Giurma, rectorul unitatii de invatamant superior. Totodata, anul va debuta si la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC), de aceasta data luni, 30 septembrie. Manifestarea este programata pentru ora 10.00, in Aula Magna Mihai Eminescu. De precizat ca in cadrul festivitatii, bobocii vor putea afla secretele studentiei dintr-un film-surpriza pregatit special pentru ei. In acelasi timp, tot luni, de la ora 17.30, in Piata Natiunilor va avea loc ceremonia de deschidere a anului universitar 2013 - 2014, organizata de Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF). La eveniment si-a anuntat prezenta atat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, cat si cel al Educatiei, Remus Pricopie. Acestia vor participa la actiunile organizate cu ocazia deschiderii noului an. Totodata, este posibil ca Pricopie sa se intalneasca si cu oficialii din invatamantul preuniversitar iesean.
Anul universitar debuteaza oficial la Universitatea Tehnica (UTI) Gh. Asachi Iasi vineri, 27 septembrie 2013, de la ora 10.00. Ceremonia urmeaza sa se desfasoare in Sala de Conferinte a institutiei. Aici vor participa oficialitati locale, reprezentanti ai municipalitatii iesene, dar si cadre universitare din conducerea UTI, in frunte cu prof. univ. dr. ing. Ion Giurma, rectorul unitatii de invatamant superior. Totodata, anul va debuta si la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC), de aceasta data luni, 30 septembrie. Manifestarea este programata pentru ora 10.00, in Aula Magna Mihai Eminescu. De precizat ca in cadrul festivitatii, bobocii vor putea afla secretele