Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a deschis o anchetă în cazul celor care au avizat, în anul 2008, construirea la periferia Năvodariului, a unui „zgârie nori“ de 95 de metri de deşeuri periculoase.
Primarul oraşului Nicolae Matei susţine că proiectul a fost susţinut inclusiv de ambasadorul Italiei la Bucureşti care a încercat să facă un trafic de influenţă pentru ca depozitul de cianuri să fie autorizat. Amplasarea unui adevărat bloc turn de deşeuri la câteva sute de metri de zona locuită a Năvodariului este obiectul unei anchete penale, instrumentate la acest moment la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Localnicii au protestat împotriva depozitului cu cianuri
Proiectul este al Ecological Center iar autorizaţiile necesare au fost eliberate în anul 2008. Construcţia depozitului a fost blocată de procese din cauză că administraţia locală, reprezentatată de primarul Nicolae Matei, a refuzat să elibereze ultimele avize. Instanţa a dat câştig de cauză investitorului italian, Roberto Vincentelli şi l-a obligat pe Matei la plata unei amenzi a 10% pe zi din salariu mediu pe economie, pentru fiecare zi de întârziere în eliberarea avizelor.
Ancheta Parchetului ar putea anula chiar şi deciziile judecătorilor dacă se va descoperi că primele avize, de care magistraţii au ţinut cont când s-au pronunţat, au fost date nelegal.
Interese mari
Primarul Matei Nicolae a susţinut astăzi că a fost supus la nenumărate presiuni pentru a autoriza depozitul de deşeuri periculoase, inclusiv s-a încercat trafic de influenţă. „Ambasadorul Italiei la Bucureşti a venit anul trecut în Constanţa să vorbească cu cei care conduc judeţul să mă convingă să dau avizul. Ştie prefectul, ştie preşedintele Consiliului Judeţean“, a declarat Nicolae Matei.
Nicolae Matei primarul oraşului Năvodari
„În 2009, investitorul italian Rob