Val Gheorghiu
Cinci degete-n ochi. Jurnal 1990-2006
Editura Institutul European, Colectia „Memorii“, Iasi, 2007, 666 p.
Zilele trecute, a aparut la Editura Institutul European, in conditii grafice si tipografice exceptionale, un volum care mi-a placut atit de mult cind l-am citit, mai intii in paginile ziarelor, apoi integral in manuscris, incit nu m-am putut abtine sa-l prefatez! Este vorba despre cartea de „jurnalistica“ a remarcabilului pictor si interesantului scriitor Val Gheorghiu, Cinci degete-n ochi. Jurnal 1990-2006, in care artistul reuneste o foarte ampla selectie din publicistica sa postrevolutionara. Coperta reproduce un celebru tablou al autorului, cel care da si titlul principal al cartii. Val Gheorghiu isi incepe micul text explicativ al culegerii cu formula „Nu e jurnal intim“. Si asa este! in acelasi timp, subtitlul contine cuvintul „jurnal“. Si tot asa este! Pentru a incadra, totusi, cartea, as incerca sa propun formula „jurnal public“, intrucit autorul este, in acelasi timp, „jurnalist“, deci om care scrie la ziar, dar si „diarist“, deci si un om care-si noteaza – parca mai intii pentru el, insa nu doar pentru el! – ce i se pare ca e important din cele ce il inconjoara, i se intimpla ori se intimpla si ii atrag atentia.
Dar cind scriu „jurnal public“, am definit eventual genul proxim, or, aristoteliceste vorbind, mai importanta este stabilirea diferentei specifice, singura importanta atunci cind judecam orice productie a spiritului. Or, pentru a putea trasa respectiva diferenta, nu e suficient doar apelul la text – textul nu este niciodata „orfan“! –, ci trebuie sa ne indreptam si spre autor. Desigur, nu in sens pozitivist, biografic si cumva contabiliceste, ci incercind sa-i surprindem acestuia tipul de activitate mentala, forma mentis, daca nu suna prea pretentios in cazul unui biet articol. Val Gheorghiu es
