Într-o carte apărută recent (L'identità mediale degli italiani, Marsilio Editori, Veneţia), Alberto Abruzzese, un reputat sociolog al comunicaţiilor de masă, actualmente decan al Facultăţii de Ştiinţele Comunicării de la Universitatea "La Sapienza" din Roma, susţine că identitatea naţională şi culturală a italienilor se stabileşte acum prin televiziune, nu prin recursul la valorile "tradiţionale", de secol XIX (naţiune, cultură naţională, sistem de învăţămînt etc.). Se spunea de multă vreme că, dacă unitatea teritorială a Italiei a fost realizată în secolul al XIX-lea, unitatea lingvistică s-a desăvîrşit mult mai tîrziu, prin apariţia televiziunii: a fost prima ocazie cînd toţi locuitorii Italiei, care vorbesc dialecte foarte diferite între ele, au putut "auzi", simultan, limba italiană literară. (Ba mulţi dintre ei chiar au învăţat-o de la televizor, altminteri vorbind în viaţa de toate zilele doar dialectul local.) Abruzzese merge însă mai departe şi consideră că, "datorită televiziunii, pluralitatea tradiţiilor premoderne este separată de locul fizic al producerii, pentru a fi reinterpretată în teritoriul Statului-Naţiune", astfel încît apare "o identificare simbolică, abstractă şi transcendentă", o "mediatizare" a apartenenţei la naţiune care le-a permis indivizilor "să se distanţeze de tradiţiile, de conţinuturile simbolice şi de formele autorităţii locale, pentru a face loc unui proces de reînnoire a tradiţiei însăşi, unei organizări reflexive a propriei apartenenţe". Această mediatizare, crede Alberto Abruzzese, a adus cu sine nu doar modernizarea, dar şi o "mutaţie antropologică a sinelui", încurajat, prin televiziune, să se ocupe şi de chestiuni care nu sînt neapărat legate de viaţa sa cotidiană, să-şi dezvolte noi responsabilităţi şi să devină conştient că face parte dintr-o "comunitate imaginată" în care vieţile private s-au întîlnit şi amestecat cu