Între trei şi şapte uragane extrem de violente, cu viteza vântului atingând 180 de kilometri la oră, se pot forma anul acesta în Atlantic, în condiţiile în care specialiştii prognozează un sezon extrem de activ şi potenţial periculos, relatează presa americană citată de NewsIn. Administraţia americană pentru oceane şi atmosferă (NOAA) şi-a anunţat joi prognoza anuală pentru sezonul uraganelor, care oficial începe la 1 iunie şi durează până la 30 noiembrie.
NOAA a calculat că există o probabilitate de 70% să se formeze între 14 şi 23 de furtuni suficient de puternice pentru a primi un nume (ceea ce presupune că viteza vântului va atinge 62km/h), dintre care 8 până la 14 pot evolua în uragane (vânt superior vitezei de 119km/h), iar dintre acestea trei până la şapte ar putea fi uragane majore, de categoria 3, 4 sau 5, cu rafale de vânt de minim 178 km/h.
La rândul său, compania privată Weather Services International a avertizat că anul acesta s-ar putea înregistra cel mai mare nivel de activitate al uraganelor din anul 2005, când s-a înregistrat un record de activitate şi când a lovit uraganul Katrina, deosebit de violent. Prognoza WSI arată că se vor forma 18 furtuni cu nume, dintre care zece uragane, iar dintre acestea cinci ar urma să fie majore.
Administratorul NOAA, Jane Lubchenco, a cerut populaţiei să fie pregătită pentru un eventual impact al uraganelor asupra ţărmurilor. În Golful Mexic, unde adesea iau naştere aceste fenomene meteorologice, un uragan ar putea avea consecinţe asupra mareei negre, petrolul putând fi transportat pe ţărm de valuri, extinzând astfel poluarea. Lista cu nume pentru uragane care va fi folosită în 2010 începe cu Alex, Bonnie, Colin, Danielle, Earl.
Între trei şi şapte uragane extrem de violente, cu viteza vântului atingând 180 de kilometri la oră, se pot forma anul acesta în Atlantic, în condiţiile în care spec