Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marţi, un inspector din Galaţi ne controlează cântarele. În aceeaşi zi fosta şefă îşi primeşte sentinţa

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 decembrie 2011 ·

Inspectorul care vine din Galaţi va verifica atât Piaţa Sf. Gheorghe, cât şi Piaţa Veche, Piaţa Neptun, Piaţa E3 şi Piaţa Vest. La fel s-a procedat şi în perioada de Paşte.

„Serviciul Judeţean de Metrologie Legală Tulcea, printr-un inspector desemnat de către Directorul General al Biroului Roman de Metrologie Legală Bucureşti va exercita controlul metrologic legal al statului, asupra mijloacelor de măsurare si măsurările din domeniul de interes public privind protecţia consumatorilor si corectitudinea tranzacţiilor comerciale, la operatorii economici, în pieţele agroalimentare din municipiul Tulcea, conform tabelului“, spune Lidia Cozma, şefa delegată a Serviciului de Metrologie Legală.

Toate controalele vor avea loc pe data de 20 decembrie, chiar în ziua în care Tribunalul îi va da fostei şefe a Serviciului, Elena Albişteanu, prima sentinţă în dosarul de corupţie.

Elena Albişteanu , şef al Serviciului Judeţean de Metrologie Legală Tulcea, a fost trimisă în judecată în luna iunie pentru luare de mită, fals intelectual săvârşit în scopul de a ascunde o infracţiune de corupţie, instigare la fals material în înscrisuri oficiale săvârşit în scopul de a ascunde o infracţiune de corupţie, fals material în înscrisuri oficiale săvârşit în scopul de a ascunde comiterea unei infracţiuni de corupţie.

Procurorii susţin că în 9 decembrie 2010, şefa de la cântare, în calitate şi de agent constatator, a primit de la un denunţător, administrator al unei societăţi comerciale, suma de 300 lei pentru a nu-i aplica sancţiuni contravenţionale prevăzute în legislaţia privind metrologia legală şi în cea financiar fiscală.

„Pentru a ascunde fapta de corupţie şi pentru a crea aparenţa de legalitate a faptelor sale, inculpata i-a cerut unei subordonate să falsifice buletinul de verificare metrologică emis pe numele firmei denunţătorului şi a falsificat personal p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 7 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°