Capitolul VII. Al- Tarf (Steaua Sfârşitului)
Musa Sayed îl privi pe fiecare atent, de parcă ar fi vrut
să-l picteze:
- Rămâneti cu bine…
- Drum bun, Infidelule! îi ură Povestitorul. Şi nu te teme! S-ar putea să scapi uşor. Ceva îmi spune că o să mai trăieşti ani mulţi, că o să mai faci copii, să ai ce boteza. Explică-i tu, rabbi, că doar eşti iscusit: o să fie zarvă mare, o să te scape organizaţiile internaţionale. Cel mult o să fii expulzat. Barem alege o ţară frumoasă…
- Cred că are dreptate Al-Hakawati, îl încurajă pe Sayed şi Abrabanel. N-au nici un interes să te condamne la moarte. Ar fi prea mare deranjul.
Povestitorul se încinse:
- Vă spun eu cum stau lucrurile în tara asta. Preşedintele Karzai e marioneta americanilor şi a şeicilor războiului. În 2004 l-a adus la putere George Bin Bush - recunoaşteţi că ăsta-i prost ca un struţ. În 2009, l-au adus la putere şeicii războiului. Şeful Curtii Supreme, Abdul Salam Azimi, e omul lui Karzai, doar i-a fost sfetnic. O fi Curtea plină de mullahi - care au şi ei dreptate, Sayed, să te vrea mort - dar tot Azimi decide, vreau să spun stăpânul lui. Ştii cum e aici, rabbi? După bombardamentele antiteroriste (Povestitorul nu-şi reţinu un zâmbet larg, care se transformă în rânjet) ale Aliaţilor, din octombrie-noiembrie 2001 şi cu binecuvântate intermitenţe până-n zilele noastre, ai noştri au început să-şi radă bărbile, să-şi dezbrace surtucele, să-şi scoată turbanele şi să se vopsească în democraţi. Azi, în Legislativ, turbanul lui Abd al-Rabb al-Rasuf Sayyaf se vede ca farul din Alexandria! Se cheamă că acum suntem o democraţie consolidată (acelaşi rânjet), păzită cu arma în mână de o coaliţie de 43 de naţiuni. Şi, totuşi, un lucru s-a schimbat: nu mai ştii, în Parlament, care-i taliban, care-i mujahedin, nu-i mai deosebeşti. Cum zice o vorbă de-a noastră: câinele galben e frate cu câi