Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tannenbaum

Publicat in Bursa, vineri 23 decembrie 2011 ·

Din motive pe care doar astrologii le-ar putea clarifica cîndva, luna decembrie a fost parcă predestinată să joace un rol însemnat în viaţa noastră comună, a ro-mâniilor luaţi ca o colectivitate. Reflexul acestui fapt ar trebui să fie, în fiecare buclă a unui an, traversarea unui spaţiu- timp, politic şi spiritual, cla-rificator, populat de limpeziri şi limpezimi, de finalizări, de aşezări întemeietoare pentru noul ciclu care se deschide dincolo de cortina Noului An. Pe măsură ce ne îndepărtăm de Decembrie 1989, lucrurile merg exact în direcţia opusă.

Cea mai căutată dintre clarificări a fost, în toată această perioadă, aceea capabilă să tragă linia definitivă, istorică şi politică, dintre revoluţie, contra-revoluţie şi lovitură de stat, iar pe fondul acestei clarificări, pe aceea care desparte responsabilităţi şi vinovăţii, de merite, laurii recunoştinţei şi privilegii. În locul clarificărilor, al tonelor de rapoarte ale comisiilor parlamentare, al investigaţiilor pe cont propriu, al dezvăluirilor şi reevaluărilor care nu mai contenesc, ne afundăm în confuzie. Marcat de momentul trist, dar atît de spiritualizat, al mutării lui Havel de la cele lumeşti, mă întrebam zilele trecute de ce în Cehia tema veridicităţii revoluţiei lor pur şi simplu nu a existat, în timp ce la noi nu conteneşte să genereze "baricade politice" şi, desigur, .... confuzie. Dacă pui sub lupă evenimentele care au determinat prăbuşirea regimului comunist de la Praga, acolo tot ceea ce pentru noi este mister, pentru ei este clar ca lumina zilei: da, a existat o puternică implicare, pe teren, a serviciilor de informaţii străine, inclusiv sovietice, în momentele cheie ale transformării valului popular de manifestaţii anti-comuniste în mecanism de legitimare a noii arhitecturi de putere care i-a luat locul; da, a existat o competiţie politică între susţinătorii unor soluţii alternative ale ieşir

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°