Milomir Ninkovici, unul dintre medicii care i-au redat unui poliţist o viaţă normală, arată de ce în România nu se poate realiza un astfel de transplant de la o persoană aflată în moarte cerebrală. Specialiştii români au câteva piedici în realizarea intervenţiilor complexe: dotări puţine, reticienţă din partea pacienţilor în a-şi dona organele şi lipsa asistenţei postoperatorii.

Medicul bosniac Milomir Ninkovici (53 de ani) a fost invitat săptămâna trecută la Timişoara pentru a susţine un seminar pe teme de chirurgie plastică şi reconstructivă. El a povestit despre dificila operaţie de transplant bilateral de mâini de la o persoană aflată în moarte cerebrală, care a avut loc în premieră în Austria, la Innsbruck,

în anul 2000.

Medicul îşi aminteşte şi acum foarte bine intervenţia. „Pacientul a fost un poliţist din Austria care şi-a pierdut mâinile după explozia unei bombe. Înainte să fac operaţia l-am întrebat de ce doreşte să îşi recapete mâinile. El a spus: «vreau să merg la toaletă de unul singur şi să îmi pot atinge soţia şi fiica. Nu doresc să devin pianist»", şi-a amintit Milomir Ninkovici.

Intervenţia a durat mai bine de 18 ore şi a fost realizată de 16 chirurgi. Organismul poliţistului austriac a răspuns foarte bine, iar acum, după zece ani, duce o viaţă normală. „El folosea înainte de operaţie o proteză mioelectrică, deci exista în creierul lui proiecţia mâinilor. La un om care s-a născut fără mâini nu s-ar fi putut face operaţia şi nici la cei care şi-au pierdut mâinile cu foarte mulţi ani înainte", a mai declarat medicul.

Problemă de ordin legislativ

Marea problemă a fost pregătirea şi căutarea unui donator compatibil, procedură care a durat doi ani. „Există o problemă de imunologie, de a accepta mâna unui mort. Riscul de respingere e mare", a mai spus şeful clinicii de chirurgie Bogenhausen, de la Mü