Cu un an în urmă, Universitatea din Göteborg a fost gazda unei ample reuniuni la care au participat specialiști reprezentînd domenii mai mult sau mai puțin (uneori deloc) asociate, în mentalitatea publică, studierii patrimoniului. Aproape 500 de savanți – universitari, cercetători, practicieni ai domeniului – veniți din 47 de țări au constituit Associa­tion of Critical Heritage Studies, susținută de Journal of International Heritage Studies*. De la prima reacție universitară față de Convenția UNESCO privind Protejarea Patrimoniului Cultural și Natural Mondial, prin constituirea unui program de International Heritage Studies la Brandenburgische Technische Universität (1999), continuînd cu programul de dezvoltare a științelor patrimoniului susținut prin decizii ale Parlamentului și Guvernului britanic la University College London (2010) și pînă la reuniunea patronată cu numai un an în urmă de una dintre cele mai mari universități scandinave, domeniul multidisciplinar al studierii patrimoniului este din ce în ce mai bine instalat în spațiul universitar internațional. Ce sînt, așadar, studiile de patrimoniu sau, mai exact, (Critical) Heritage Studies, pentru a încerca să ieșim din capcanele sensurilor consacrate ale formulei? Două distincții trebuie făcute încă de la început: studiul patrimoniului nu este echivalent cu studiul istoriei, nici prin obiectul său și nici prin metode, așa cum nu se confundă nici cu „protecția patrimoniului“ (orice am crede despre eficiența sau ineficiența acesteia în țara noastră). Trecutul este, desigur, în centrul preocupărilor acestui cîmp multidisciplinar de reflec­ție, dar acel trecut care devine subiect și parte componentă a prezentului – trecutul moștenit, însușit, transmis și, inevitabil, transformat. La drept vobind, etica, știința politică și antropologia culturală sînt domenii integratoare care pot avea mai multă importanță î