Teheranul sfidează ONU printr-o reţea de firme-paravan, care îşi redenumesc periodic navele. Sursa: Reuters
Iranul a pus la cale o strategie complexă de evitare a sancţiunilor impuse de Naţiunile Unite, care constă, în special, în schimbarea periodică a denumirilor şi proprietarilor navelor sale implicate în comerţul cu tehnologii interzise, potrivit unei anchete a cotidianului american „New York Times”.
Dezvăluirile publicaţiei citate au venit înaintea celui de-al patrulea pachet de sancţiuni, care urma să fie supus, ieri, votului Consiliului de Securitate.
Republica islamică a fost până în prezent vizată de alte trei rezoluţii ONU însoţite de sancţiuni din cauza programului său nuclear controversat.
Ingenios şi ironic
În ianuarie 2009, susţin jurnaliştii americani, o navă sub pavilion chinez a acostat în portul sud-african Durban, de unde a preluat în mare grabă o am barcaţiune de mare viteză de tip Bladerunner 51, capabilă să transporte printre altele şi torpile.
Câteva luni mai târziu, administraţia americană informa autorităţile portuare din toată lumea că o navă aflată în proprietatea statului iranian circulă sub denumirea de „The Diplomat”. Prea târziu însă, vasul iranian îşi schimbase deja numele în „The Amplify”. Localizată abia în aprilie 2010 în portul pakistanez Karachi, nava iraniană, sub noua ei denumire, era deja în proprietatea altei companii, potrivit documentelor de transport.
Peste 80 de astfel de nave, dintr-o flotă de 123 de vase, au fost redenumite şi trecute în diferite proprietăţi în ultimii doi ani, scrie „New York Times”.
Aflată pe lista neagră a autorităţilor americane, compania iraniană de transport maritim, controlată de regimul de la Teheran, a înfiinţat în diferite porturi ale lumii firme-paravan prin intermediul cărora se aprovizionează în con