Cateodata, cand tata era plecat, maica-mea il poftea pe Vanghelis in bucatarie. Pe masa apareau costitele rumenite de oaie si carafa de ouzo.

Vanghelis ospata in tacere, stergandu-si din vreme in vreme degetele murdare de seu in latele lui intunecate de par.

Ma uitam la ei cu ochi rai, dintr-un ungher al bucatariei.

Beau amandoi temeinic, golindu-si paharele dintr-o inghititura. Apoi, la un semn al maica-mii, din buzunarul lui Vanghelis aparea muzicuta. Incepea totdeauna cu niste cantece tanguite, care o faceau pe maica-mea sa se prabuseasca cu fruntea de marginea mesei, scotand din fundul gatlejului suspine prelungi. Uneori ii vedeam umerii mari si ososi scuturandu-se sub camasa, in vreme ce muzicuta lui Vanghelis slobozea un soi de plans gatuit, care iti dadea fiori pe sira spinarii.

Adesea vocea ragusita a maica-mii insotea cantecul muzicutei. Erau cantece care povesteau despre cimitire pline de chiparosi, morminte parasite, marinari inecati si fete imbracate in negru, care asteptau in zadar, pe cheiurile de la Pireu, revenirea unei corabii.

Din cand in cand, maica-mea se oprea din cantat, isi deserta paharutul de ouzo si arunca spre mine cautaturi pline de ura.

Cand o vedea pe maica-mea doborata de lingoare, Vanghelis isi strunea muzicuta, isi incretea fruntea si isi holba ochii in gol a nedumerire, apoi pe neasteptate dadea drumul unui cantec de joc, iar piciorul sau descult incepea sa framante dusumeaua de lut a bucatariei.

Maica-mea asculta o vreme in liniste, pe urma se ridica de pe scaun, apropiindu-se de Vanghelis cu miscari de lunatica. Degetele ei apucau naframa rosie de la gatul argatului si incepeau s-o desfaca. Flutura de cateva ori naframa prin aer, apoi o apuca de doua capete, cu amandoua mainile, ca si cum ar fi tinut de umerii unui barbat.

Vanghelis ii facea strengareste cu ochiul si de sub must