Cine nu a râs pe înfundate privind caricaturile lui Mihai Stănescu în anii în care schiţatul unui zâmbet putea fi interpretat ca un afront la adresa regimului? Dincolo de tristeţea acelor timpuri, aberaţiile sistemului văzute prin ochii unui artist plastic pentru care curajul nu este doar un cuvânt s-au transformat în clipe de evadare pentru milioane de români.
Mărturiseşte că s-a întors de fiecare dată în România din călătoriile peste hotare pentru că aici oamenii îl iubeau şi îi înţelegeau cel mai bine desenele, mesajele. În ciuda ochilor albaştri vigilenţi, a reuşit să-şi facă desenele cunoscute. Şi albumele i-au fost interzise, chiar dacă la un moment dat Nicolae Ceauşescu a decis că cenzura nu mai există şi că fiecare este responsabil pentru acţiunile sale.
Minunea a ţinut câteva zile, nu se mai ştie dacă numai trei, iar albumul "Mihai Stănescu", pe care caricaturistul s-a grăbit să-l scoată pe piaţă, i-a fost confiscat. Însă nu înainte ca oamenii să cumpere mii de exemplare în câteva zile: "Am tipărit albumul, l-am dus la Căminul Artei, unde l-am şi lansat şi unde au venit cinci persoane: Dinescu şi soţia, plus încă doi sau trei prieteni. Atunci nu aveai voie să anunţi în ziar că lansezi ceva. Numai Ceauşescu avea voie să lanseze. A doua zi, lumea a aflat despre carte, au început să cumpere şi în patru zile s-au vândut 4.000 de exemplare.
La scurt timp a fost trimis şoferul de la Uniune ca să ia cărţile rămase, cam 1.000 de bucăţi. Dar el s-a mai oprit pe drum, pe Magheru, mergând spre Fondul Plastic. Oprea şi le mai vindea oamenilor cărţi din camion. Costa 26 de lei albumul. Mi l-au interzis pentru că a aflat Suzana Gâdea, Ministrul Culturii, de succesul pe care îl avea. Dar au făcut prost că le-au retras după ce deja se vânduseră atâtea, pentru că lumea a făcut copii după cele care se cumpăraseră. Li s-au dat pedeps
