Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia judeţului Braşov s-ar putea baza pe agricultură

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 21 februarie 2008 ·

În vederea realizării Strategiei pe agricultură a judeţului Braşov, la nivelul Instituţiei Prefectului, în coordonarea subprefectului Aurelian Danu (foto), a fost constituit un comitet pentru a pune la punct şi a realiza toate etapele necesare adoptării acestui document. Comitetul operaţional va fi format din reprezentanţi ai Direcţiei Agricole, Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă, APIA, DSV, Oficiul Judeţean pentru Dezvoltare Rurală, Agricultură şi Pescuit, precum şi ai Instituţiei Prefectului. „În cadrul primei întâlniri a acestui comitet am stabilit cele cinci direcţii pe care le vom avea în vedere. Este vorba de producţia şi prelucrarea laptelui, exploatarea păşunilor, producţia cărnii de bovine şi ovine, plantele furajere, inclusiv cultivarea porumbului şi a cartofului, şi specializarea fermierilor şi dezvoltarea de ferme. Obiectivul nostru final este acela de poziţionare a judeţului Braşov în categoria judeţelor mari producătoare în domeniul agricol şi mare jucător pe piaţa produselor agricole. În acest sens, avem în vedere şi crearea la Braşov a unei adevărate pieţe de gros pentru câteva produse agricole”, ne-a explicat subprefectul Aurelian Danu. Până la acest moment s-a pus accent pe prelucrarea laptelui şi a asigurării condiţiilor pentru recoltatul laptelui în concordanţă cu standardele europene. În acest demers, subprefectul solicită tuturor administraţiilor publice locale şi instituţiilor de profil sprijinul pentru ca până la data de 1 iulie pe tot teritoriul judeţului laptele să fie certificat ca apt pentru vânzare. „Vrem să ajungem la punctul în care ţăranul braşovean să nu mai prefere să dea laptele la porci, ci să îl valorifice. Şi tot ca obiectiv, avem în vedere îmbunătăţirea raselor de vaci pentru a obţine lapte de o calitate mai bună şi în cantitate mai mare. În acest sens, Instituţia Prefectului a elaborat un program de diseminare a informa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum 40 minute
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 17 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum o ora
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 19 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°