Conducerea Liceului „Concord“ din Ocna Şugatag este acuzată că a încasat bani de şcolizare, deşi, oficial, liceul s-a autodesfinţat. Elevii şi rudele acestora îşi cer banii înapoi de la preşedintele fundaţiei care patronează şcoala.
Câteva zeci de maramureşeni s-au adunat săptămâna trecută la şcoala din localitatea Ocna Şugatag să-şi clarifice situaţia, dacă sunt sau nu elevi, în condiţiile în care au plătit câte 400 de euro pentru un an de studiu (2010-2011), la Liceul „Concord“. Instituţia de învăţământ privată avea, la Ocna Şugatag două specializări: ştinţele naturii şi turism. După ce au plătit taxele, elevii au apucat, în primul semestru, să şi primească note, pentru a promova la o materie sau la alta. Însă, spre mirarea lor, în al doilea semestru, şcoala lor nu mai exista.
Maramureşenii care s-au adunat la şcoala din Ocna Şugatag au fost chemaţi chiar de către Dumitru Costea, preşedintele Fundaţiei „Concord“, un ONG constănţean care patronează liceul particular. „Nici nu mai ştim de ce am venit, ce se va întâmpla cu noi. Mi s-a spus la înscriere că va fi bine, dar uite că nu este“, a declarat Ileana M., o localnică înscrisă la liceu.
Citeşte mâine în „ADS Baia Mare“ ce spun maramureşenii înşelaţi de liceul fantomă şi cum se disculpă conducerea unităţii de învăţământ. De azi, la toate chioşcurile de ziare!