Mărturisesc că atunci când am lecturat pentru prima oară, titlul textului „În vreme de criză cum să faci bani cu BNR pe seama Statului ori o idee de investiţie pe o lună, cu rentabilitate potenţială de 43%”, publicat de colegul de platformă, Lucian Isar, m-a încercat un sentiment de ciudă. Ca o persoană modestă ce mă aflu, am realizat că, oricât m-aş da peste cap, nu pot face rost rapid de câteva (oricâte) milioane de euro, pentru ca, prin aprilie pe vremea asta, să mă retrag pe o insulă însorită şi să mă lăfăi, egoist şi excentric, până la adânci bătrâneţi. Cum de n-am putut eu vedea, înaintea tuturor şi să nu mai spun la nimeni, comoara de sub nasul propriu şi, apoi, după ce mă voi îmbogăţi peste poate, să fac gestul altruist de a împărtăşi cui m-o citi, secretul înavuţirii ultra-rapide în 7 paşi, repetaţi de 30 de ori?

Răspunsul la frustrarea încercată l-am observat mai încolo. “Este “laudabil” ca BNR s-a lansat intr-o forma locala de “Quantitative Easing” iar ca si beneficiu colateral reuseste sa tina pe linia de plutire prin transfer de valoare de la stat interese private locale aflate la “marginea” solvabilitatii.”-scrie dl Isar. Şi mai departe, “Actualele bonduri in dolari fiind emise cu o durata mare, la o dobanda generoasa si in volum semnificativ nu ar trebui sa se califice pentru genul acesta de finantare de catre BNR fiind in teorie destinat celor cu portofolii care pastreaza investitia pana la maturitate si nu celor cu propensiuni de trading, unor investitori din alte jurisdictii decat celor care folosesc resurse de lichiditate locale.” Oferta, deci, nu era pentru mine, pentru ca nu reprezint nici un interes privat local aflat la limita solvabilităţii, cât despre propensiunea de trading, înţeleg că, chiar dacă aş avea-o, ar trebui să mă mut probabil, la Londra…Există cititori de Voxpublica care întrunesc sus-numitele criterii, şi-atunci, n-au d