Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO / Portret: Silviu Lascan cântă muzică clasică pe strune de chitară

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 ·

Deşi foarte tânăr, profesorul Silviu Lascan este indiscutabil la ora aceasta cel mai bun chitarist de muzică clasică din Vrancea, pasiunea sa pentru acest instrument născându-se odată cu descoperirea muzicii de calitate.

Era încă mic când s-a înscris la clubul de muzică de la Casa Pionierului, după ce cochetase cu acordeonul.

„Microbul pentru muzică mi se trage din familie. Tata, deşi era un amator în ale muzicii, avea un acordeon şi cânta la el cu mare drag. M-a învăţat şi pe mine câteva melodii şi pot să spun că e a fost primul meu profesor. La Casa Pionierului am cântat la clape, aveam şi o formaţie iar în clasa a cincea am hotărât să mă înscriu la Liceul de Muzică, pentru a face chitara clasică", povesteşte Silviu Lascan primele sale experienţe din domeniul artistic.

Foarte preocupat de a studia la un nivel profesionist chitara clasică, lucru care nu se putea în Focşani pentru că liceul pregătea elevii doar pentru pedagogie muzicală, în clasa a zecea Silviu părăseşte oraşul de baştină şi ia calea Iaşiului, unde îşi continuă studiile la Liceul „Octav Băncilă".

Munca sa susţinută a fost răsplătită prin admiterea la Conservator, unde a cunoscut cinci ani de acumulări continui în meseria pe care şi-a ales-o. În timpul studenţiei a făcut parte din mai multe trupe de rock şi jazz, după absolvire însă revenind acasă, la Focşani, pentru a se dedica meseriei de pofesor.

„Cu siguranţă că dacă aş fi fost întrebat în anul I de facultate dacă doresc să mă întorc acasă, aş fi răspuns categoric nu. Având în vedere că scena românească suferă foarte mult în materie de muzică din genul cult am gândit că e bine să mă vin înapoi. De bine, de rău, aici am o casă, nu trebuie să locuiesc prin chirii şi pot să-mi urmez şi pasiunea", spune Silviu Lascan.

Are o formaţie de jazz

Pe lângă faptul că îi învaţă pe e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 59 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°