Conștiința umană e un fel de oglindă perfectă, din cale afară de curată, care arată mereu și mereu unde și când, dar și cum, și-n ce împrejurări încălcăm legea spirituală. Nici un lucru pe care-l facem incorect nu rămâne ascuns tocmai din pricina ”purității conștiinței”, cum niciodată nu putem să mințim, să ne prefacem, să păcălim, să amăgim, să urâm, să respingem, să disprețuim și să fim răi, fără ca acestea toate să nu se înregistreze în sistemul nostru mental, emoțional și de comportament. La suprafață noi credem că toate acestea și încă unele mai distructive sau mai rele decât atât sunt practicate de oamenii din jurul nostru sau chiar de către noi înșine, fără consecințe. De aceea vedem că unii bogați pot să fure și să trăiască pe picior mare, fără nici o problemă, cei ce trădează sau înșeală pot trăi fericiți până la adânci bătrâneți și cei răi prosperă și se scaldă în fericire. Asta-i doar ”suprafața apei”, aparența, dar știm că suparefețele albastre și limpezi ale oceanelor ascund rechini, putreziciuni și aspecte indezirabile sau periculoase. Conștiința curată a ființei umane o conduce pe aceasta permanent, neâncetat și fără abatere către recunoașterea părții întunecate și îi arată neâncetat că partea aceea trebuie asumată și corectată pentru ca omul să n-o mai proiecteze asupra lumii înconjurătoare. Tot ce ni se pare mai urât, mai grav, ce ne înfurie și ne pare sfidător sau toxic la oamenii din jurul nostru, la cei pe care-i iubim, poate, dar și mai mult la cei pe care-i urâm e – adesea – ceea ce facem noi înșine inconștient, în viața de zi cu zi. Acest proces de oglindire este din cale afară de clar și de coerent, din cale afară de corect, dar nu putem fi conștienți, deci nu ne putem identifica în lume ca în oglindă tocmai pentru că ne displace profund ceea ce facem noi. Trăsăturile întunecate reprimate nu sunt altceva decât obiceiuri greșite de percepție,