Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Roxana Ghigeanu trăieşte pentru dans

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 ·

Este instructor de dans de patru ani, pregăteşte chiar şi miri pentru a nu se face de râs la primul dans din viaţa lor împreună şi priveşte viaţa cu multă încredere şi optimism. Roxana are o silueta de invidiat. Secretul este dansul, pe care îl practică de la vârsta de şapte ani şi fără de care nu îşi poate închipui cum ar arăta viaţa ei. Ne-a povestit că părinţii săi au decis să o înscrie la o şcoală de dans, pentru a mai potoli din energia pe care o avea.

„Mai mult am dansat decât am mers, încă de mică. Părinţii m-au dat la diferite cursuri de dans pentru că nu aveam stare în casă, nu stăteam locului o clipă şi s-au gândit că aceată energie trebuie valorificată în mod constructiv”, spune Roxana.

Primii paşi de dans i-a învăţat de la profesorul Gheorghe Văduva, alături de care a exersat timp de trei ani, dar aproximativ doi ani a făcut în parelel şi gimnastică, ceea ce, spune sportiva, nu i-a prins rău deloc.

Era solicitată în şcoala generală de mai toate cadrele didactice care făceau serbări şi care vroiau ceva deosebit în programul pregătit. Participa la toate manifestările cu multă bucurie, pentru că avea destulă energie şi plăcere să danseze oricând şi oriunde, numai să danseze.

A fost membră a ansamblului folcloric „Dâmboviţa”

Câţiva ani mai târziu s-a înscris în ansamblul folcloric Dâmboviţa, cu care a participat la numeroase concursuri şi turnee în ţări precum Bulgaria, Republica Moldova sau Italia, la care echipa dâmboviţeană a obţinut mai mereu primele locuri. Tot cu acest ansamblu folcloric a participat la spectacole de zilele oraşului sau de la diverse televiziuni.

Ideea de a deveni instructor de dans i-a venit după ce a observat că îi plăcea să îi înveţe şi pe alţii să danseze. N-a mai stat pe gânduri, a învăţat şi în 2005 a luat licenţa în acest domeniu.

„De atu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 12 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 12 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 10 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°