Ţara noastră deţine din ce în ce mai multe recorduri culinare: de la cel mai lung bulz din lume (150 de metri) la cel mai lung cârnat afumat – 392 metri până la cea mai mare ciorbă de burtă din lume – 1.058 de litri şi cel mai lung lanţ de pizza – de aproape 497 metri.
La capitolul gustărilor delicioase, ne mândrim cu cel mai greu tort cu frişcă şi fructe - 281 kilograme, dar şi cu cea mai mare colivă din lume - 5 tone.
Cel mai recent record mondial al României se datorează...cepei.
Dacă anul trecut localnicii din comuna sălăjeană Pericei au obţinut recordul celei mai mari cununi împletite din ceapă, anul care stă să se încheie le-a adus o nouă victorie: cel mai mare monument dedicat cepei.
Motivul de mândrie al ardelenilor are 6,3 metri, este realizat din răşină sintetică şi a primit, recent, certificatul prin care World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) atestă acest record.
"Monumentul Cepei", evaluat la peste 200 de milioane de lei, este din piatră, fier, beton şi răşini şi a fost realizat de sculptorul Cornel Durgheu, decanul Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, informează worldrecordsacademy.org.
"Ceapa, un act de cultură"
Primarul din Petricei, Boncidai Csaba, spune că ceapa a devenit un brand de care este mândru şi pe care doreşte să îl facă cunoscut în întreaga lume.
În fiecare localitate ar trebui să existe un simbol, care să reprezinte trecutul, prezentul şi viitorul localităţii, a perorat acesta.
"Ceapa a devenit un act de cultură, prin acest monument. Şi nu unul oarecare, ci unic în lume", a declarat Durgheu, la dezvelirea construcţiei.
Cultivarea cepei este o tradiţie în comuna Pericei şi mulţi localnici îşi câştigă existenţa de pe urma acestei activităţi. Mai mult, există documente care atestă folosirea cepei de