Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Ibrahimovic!

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 5 noiembrie 2012 ·

Pentru că oricum nu pot cuprinde în aceste rânduri derby-ul Steaua-Dinamo, ce-o mai fi rămas din el, vă cer îngăduinţa de a ne îndrepta către tenis. A fost o săptămână de tranzit a spectatorului de tenis de la turneul campioanelor la cel al campionilor. Fetele nu ne-au adus surprize, era şi greu de presupus că poate cineva din circuit să i se opună Serenei Williams motivată ca pentru turneu major. Totuşi, ceva s-a mişcat, iar responsabilă pentru acest lucru a fost Maria Şarapova. După ce la ultima confruntare cu Azarenka primise o corecţie usturătoare, rusoaica a schimbat tactic şi am putut vedea o semifinală câştigată în primul rând cu mintea. Pe urmă, în faţa Serenei, care bubuia cu serviciul de oricâte ori avea nevoie, n-au fost multe de făcut. Acea mutare a rachetei dintr-o mână în alta, când era plimbată pe lateral, e mai degrabă venită din exasperare decât din speranţa de a fi cu adevărat utilă. Aşadar, Serena încheie anul din postura de campioană, nu şi de „număr unu” pentru că nu-i place să meargă zilnic „la serviciu”.

Trecerea spre turneul băieţilor a fost făcută de Masterul de la Paris. Fără Nadal, din cunoscutele motive de sănătate, dar şi fără Federer, menajat strategic (dar renunţând şi la apărarea locului 1 ATP, odată trecută graniţa celor 300 de săptămâni!), Parisul a rămas repede şi fără Djokovic, şi fără Murray. Sârbul a cedat apocaliptic după ce conducea cu 6-0 şi 2-0!! Autorul întoarcerii din hău a fost Sam Querrey, un nume cunoscut în circuit, dar deloc de speriat. Am ajuns şi la Murray, cel care a pierdut iarăşi de la minge de meci, de data asta în faţa unui tânăr jucător de care mărturisesc că nu auzisem: polonezul Jerzy Janowicz! Nu credeam să-mi placă un jucător de peste 2 metri (Del Potro e un pic sub), dar iată că s-a întâmplat. Pe lângă loviturile înlesnite de talia sa, polacul se mişcă de parcă ar avea 1,85 şi este specialist înt

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

De luni începe sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum 39 minute
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Premierul Ciolacu spune că ministrul Apărării ”are rețineri mari” ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

G4Media acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică seară, la Antena 3, că nu a discutat cu președintele Klaus Iohannis după întoarcerea acestuia din SUA, dar că a discutat cu ministrul Apărării despre posibilitatea ca România să dea un sistem de apărare

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°