Comparativ cu anul trecut, nivelul a sporit cu peste 48%, dar este finanţat integral prin investiţii străine directe După primele zece luni ale anului curent, deficitul de cont curent a ajuns la un nivel record. Iar estimările arată că, atât în 2006, cât şi în 2007, diferenţa dintre importuri şi exporturi se va adânci continuu. Diferenţa dintre valoarea importurilor şi exporturilor de bunuri, acumulată până în luna octombrie 2006, a condus la un deficit de cont curent de peste 7,7 miliarde de euro. Pentru comparaţie, în tot anul 2005, soldul negativ al contului curent a fost de circa 6,9 miliarde de euro. Iar aproape toţi analiştii economici spun că, pentru anul curent, ar trebui să ne aşteptăm la un nivel de peste 10% din Produsul Intern Brut, adică aproximativ 10 miliarde de euro. Mai mult, în 2007, deficitul s-ar putea majora la peste 12 miliarde de euro. Totuşi, soldul negativ al contului curent, chiar dacă este indicat ca fiind principalul pericol pentru evoluţia economiei de anul viitor, în momentul de faţă este finanţat în întregime prin investiţii străine directe. Datele publicate de Banca Naţională arată că, în perioada ianuarie-octombrie 2006, acestea au totalizat 7,9 miliarde de euro, comparativ cu numai 4,2 miliarde de euro anul trecut. Totuşi, în valoarea investiţiilor străine directe din 2006 sunt incluse şi cele 2,2 miliarde de euro primite din privatizarea Băncii Comerciale Române. Aprecierea leului susţine ritmul rapid al importurilor Motivele adâncirii dezechilibrului extern pe fondul avansului rapid al importurilor sunt multiple. Pe de o parte, aprecierea monedei naţionale a stimulat vânzarea de bunuri aduse din alte state. Un raport al Bank Austria Creditanstalt subliniază faptul că leul va continua să câştige teren în faţa euro şi pe parcursul anului viitor. "Ne aşteptăm ca în 2007 să existe presiuni care să determine aprecierea leului, ca ur