Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretele nemţenilor care bat suta de ani

Publicat in Adevarul, vineri 4 martie 2011 ·

Judeţul ocupă locul 9 pe ţară cu o medie de viaţă de 73,5 ani. Numai în Văleni sunt peste 200 de săteni la graniţa centenarului.

Una din localităţile din Neamţ în care sătenii ajung să trăiească până la adânci bătrâneţi este comuna Văleni, situată în centrul judeţului. Dintr-un total de 1.800 de locuitori, 170 au etatea între 80 şi 90 de ani, iar 61 se apropie de graniţa centenarului. „În ultima vreme nu mor dintre cei cu vârste foarte înaintate, ci dintre oamenii în putere, cei de 50-60 de ani“, spune primarul Ionel Stoleru.

La cei 61 de ani ai săi, Mircea Sâia spune că traiul lung este o constantă în comuna Văleni. „O explicaţie ar putea fi şi aceea că nu luăm medicamente. Mai bine beau un ceai decât să iau pastile“, spune săteanul.

Fără medici şi pastile

Explicaţia pare plauzibilă şi pentru specialişti, care consideră că longevitatea este strict legată de sursele de alimentaţie. „Ar părea paradoxal, dar vârsta cea mai înaintată o găsim în localităţile fără personal medical. Aici, asistenţa medicală nu se impune deoarece oamenii nu au nevoie de aşa ceva, câtă vreme apelează la leacuri tradiţionale naturiste“, spune Dumitru Nastasă, farmacist şi toxicolog.

Clima, solul şi apa nepoluate sunt alţi factori care îi ajută pe nemţeni să trăiască mult. „Chimizarea excesivă a alimentelor prin îngrăşăminte şi E-uri, precum şi chimizarea medicinei, prin medicamentele de sinteză nu duc la creşterea speranţei de viaţă“ , mai spune Dumitru Nastasă.

Muntenii, fără stres

O altă explicaţie este legată şi de condiţiile istorice şi sociale ale zonei. „Aproape o jumătate din teritoriul judeţului nu a fost afectat de colectivizare, iar locuitorii din zonele «Valea Muntelui» sau Târgu Neamţ au avut un trai cu mai puţine privaţiuni decât cei de la şes“, spune istoricul Gheorghe Radu.

El susţine că difere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 12 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 10 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 10 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 9 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 9 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 6 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 7 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 11 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°