Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un colţ din salina de la Praid a ajuns la Braşov FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 august 2010 ·

Sarea de la Salina din Bartolomeu este adusă de la Praid şi din Slănic Prahova. Braşoveni de toate vârstele se pot trata de afecţiunile respiratorii, exact ca la Praid. Prevăzută cu locuri de joacă pentru copii şi ceainărie pentru adulţi, salina Bucur este vizitată de tot mai mulţi braşoveni.

Chiar dacă, pe timp de vară, vizitele la mare sunt echivalente cu cele de la salină, braşovenii care nu-şi permit vacanţe pe litoral aleg să-şi trateze afecţiunile respiratorii la salinele artificiale. Salina este locul ideal pentru tratarea problemelor de respiraţie, dar şi pentru relaxare.

În Braşov există două astfel de saline: Salina Bucur şi Grota Salină. Cu un interior intim, salinele oferă nenumărate posibilităţi de petrecere a timpului acordat sedinţei terapeutice. De exemplu, la salina Bucur, copiii se pot juca în voie baschet, se pot da pe tobogan sau în leagăn.

„Îmi place foarte mult aici, pentru că pot să mă dau în leagăn şi să mă joc. Nu mă plictisesc niciodată, iar buni spune că e bine pentru sănătatea mea să vin să mă joc aici", ne-a spus Ioana Mănăsturean, în vârstă de numai cinci ani.

Pentru ca părinţii şi bunicii care vin cu cei mici la tratament să nu se plictisească, în Salina Bucur a fost amenajată şi o ceainărie, care oferă o gamă largă de ceaiuri naturiste, dar şi ceaiuri de fructe pentru copii, cu preţuri între doi şi cinci lei.

„Acesta este al doilea an când vin cu nepoţica mea aici, din cauza unor bronşite care se tot repetau de-a lungul anilor. În fiecare an merge la mare şi după aceea vine la salină şi pot spune că sedinţele chiar au dat rezultate. Cred că salina este binevenită în Braşov. Vin foarte mulţi oameni aici şi copii, şi tineri, dar şi oameni în vârstă" , a spus Ileana Bănică, o pensionară de 62 de ani.

Poate fi închiriată

Salina din Bratolomeu poate fi înc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 32 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 38 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum o ora
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 3 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°