Într-o viaţă dedicată sportului, ca performer şi administrator, târgumureşeanul pledează pentru o concordie interetnică pe care doar sportul o promovează.

Născut într-o familie de sportivi, era normal pentru Tiberiu Bidiga să continue tradiţia, practicând înotul, patinajul, atletismului şi baschetul. „Aveam 4 ani când ne-am mutat lângă Liceul Bolyai, şi nu mi-am petrecut timpul liber între blocuri ci pe terenul de sport. Primele confirmări au fost titlurile de campion regional la nataţie şi atletism, iar la 14 ani am devenit cel mai tehnic baschetbalist şi coşgeter la Cupa Carpaţi în Braşov, implicit renunţând la atletism”, povesteşte Tiberiu Bidiga, care devine cu echipa Liceului Papiu campion naţional şcolar, ulterior făcând performanţă în echipele de diviziile B şi A în Târgu Mureş.

Tiberiu Bidiga menţiona că pe vremuri notorietatea unei şcoli era dată şi de numele profesorilor de educaţie fizică, oameni care au produs caractere, au imprimat copiilor disciplina, spiritul de fair-play şi de competiţie cinstită. El a lucrat şi în învăţământ, în mediul rural, unde la rândul său a transmis aceste valori elevilor săi. Apoi a devenit, în 1981, secretar al Consiliului pentru Educaţie Fizică şi Sport Mureş, iar după un popas la Clubul Sportiv Constructorul unde gestionează rezultate notabile la tenis de masă,

haltere, nataţie, lupte libere şi popice, între 1990 şi 2004 este director la Direcţia pentru sport Mureş, acum fiind consilier superior la aceeaşi instituţie.

Sportul nu ţine cont de etnie

În aprilie 1990, aflat la Bucureşti la examen pentru şefia sportului mureşean, Tiberiu Bidiga a fost acceptat de revoluţionarii din Piaţa Universităţii doar după ce a arătat buletinul de Târgu Mureş şi a povestit celor de acolo cum a fost cu acel „Martie negru”. „Cu un tată român şi o mamă unguroaică, când sunt întrebat, afirm că naţionalitatea m