Scandalul provocat de repetenţia unor echipe la examenul licenţierii face valuri în continuare. Aparent ar fi vorba despre controverse generate de interpretarea unor regulamente. Inculpaţii pledează, firesc, ca nevinovaţi, susţinând că neacordarea licenţei ar fi doar o consecinţă lecturării pricinoase a legii. Judecătorii, dimpotrivă, susţin că repetenţii licenţierii sunt cei care ar forţa interpretarea eronată a normelor de licenţiere.

Evident, cineva greşeşte în toată această dispută. Dar mobilizarea generală şi separarea fronturilor nu a fost generată de greşeala în sine, greşeală pe care supremii din tribunalelor fotbalului ar fi putut să o corecteze şi prin proceduri mai calme.

Adevărul este că marea zarvă a fost generată de surprinderea unor greuceni ai fotbalului cărora le-a fost dat să afle că nu mai merge cum mergea, că s-a găsit cineva care să fluiere neprotejat prin treburile interne ale fotbalului. Cei prinşi în ofsaid dau cu nervii de pământ şi ne sparg timpanele cu văicărelile feciorelnice. Lor li se alătură viitorii pacienţi ai licenţierii, cei care au scăpat la tura asta doar pentru că rigoarea mai oboseşte câteodată, motivat sau pe cale naturală. Sus­ţinere maximă în favoarea incul­pa­ţilor au băgat şi atârnătorii care au făcut ceafă groasă în fotbal tocmai prin aşezarea şmecheriei deasupra statutelor şi regulamentelor. Despre puţinii care s-au încăpăţânat să pună tălpi blatului nu mai discut, pentru a nu le deranja lucrarea. Nu mă interesează ce anume a motivat încăpă­ţânarea lor câtă vreme consider corectă decizia luată. Şedinţa Comitetului Executiv al FRF nu s-a transformat în curăţătorie chimică, aşa cum sperau pătaţii durităţii federale.

Dumitru Dragomir, cel care haleşte regulamentele cu nesaţ de gâscă scăpată-n dude, a încercat să profite de înghesuială şi să supună votului popular graţierea prietenilor din