Preşedintele tuturor românilor n-a reuşit până în prezent să le transmită românilor imaginea viitoare a sacrificiilor de acum. Sursa: EVZ

Peste trei luni, şase luni sau un an ar putea fi mai rău decât acum. Dar ar putea fi şi mai bine. Atunci când te tratezi de cancer, nu ştii niciodată dacă scapi de boală sau nu. Speranţa moare ultima.

Cam aşa sună, în rezumat, concluzia unanimă a celor însărcinaţi să cureţe cangrena pe care douăzeci de ani de rele tratamente politice şi sociale au adâncit-o. În tabăra “creierelor” e însă vraiște.

Premierul de vitrină Emil Boc a ajuns să conducă un guvern de gherilă în care bătălia cea mai sângeroasă se dă între facţiunile comandamentului. Elena Udrea ameninţă voalat că PDL-ul nu mai poate găzdui alianţa nefirească dintre afaceri şi politică, de parcă simbioza lor n-ar fi România însăşi, redusă la esenţa ei ultimă.

Adriean Videanu recunoaşte eufemistic deficienţele de comunicare ale Palatului Victoria, uitând totuşi să spună dacă în spatele cuvintelor prost alese s-ar afla şi vreo măsură anticriză bine-gândită. Sebastian Vlădescu simte dintr-o dată nevoia să se raporteze la Occident, perorând despre colegii europeni şi incertitudinile care bântuie cancelariile comunitare, acolo unde resursa umană e atât de îndoielnică încât orice raportare la ea nu face decât să trimită în derizoriu.

Angela Merkel nu mai posedă de vreo câteva luni incertitudini, ci simple şi atât de umane vinovăţii. Faceţi un tur prin ziarele Berlinului şi veţi înţelege că recesiunea nu e o catastrofă de proporţii escatologice, ci suma perfectă a impotenței şi ignoranţei liderilor. Doamna Merkel a calculat greșit, amânând la nesfârşit confruntarea cu fantomele “grecizării” pentru că alegerile din landul Renania de Nord-Westfalia băteau la uşă.

La final, matematica Berlinului a dat "rezultate" pe toate fronturile: partidul doamnei a pier