Cunoscutul scriitor şi critic literar, Nicolae Manolescu, a cenzurat un articol despre plagiat care urma să apară în „România literară“, scrie ziarul Adevarul, în editia sa online. Autorul articolului era Rodica Zafiu, cea care a facut parte din Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, până când acesta a fost desfiinţat prin ordinul ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop. Textul intitulat „Stilistica plagiatului“ analiza deja celebrul plagiat făcut de Victor Ponta.
„Uneori, elevii sau studenţii încearcă să copieze creator, acoperindu-şi urmele. (...) Nu pare să fie vorba de aşa ceva în cazul nostru, pentru că paragrafe întregi sunt lăsate ca atare, absolut identice, în succesiunea lor şi cu începutul (care atrage de obicei atenţia) foarte vizibil", scrie Rodica Zafiu în articolul „Stilistica plagiatului", pe care Nicolae Manolescu a refuzat să-l publice în „România literară".
Redăm câteva fragmente din articolul Rodicăi Zafiu. Textul integral poate fi citit în revista Dilema veche.
„Cazul de plagiat făcut public în ultima vreme, cu textele puse la dispoziţia cititorilor pe site-ul ziarului «Gândul», ne permite să confruntăm sistematic textul-sursă (Dumitru Diaconu, «Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate», All Beck, 1999) cu textul-ţintă (Victor Ponta, «Curtea penală internaţională», teză de doctorat, 2003) şi să evaluăm tehnicile şi strategiile preluării masive de fraze şi paragrafe.
Trebuie spus de la început că, în cazul dat, o măsură educativă sau reparatorie - obligaţia de a reface paginile scrise, punând între ghilimele secvenţele preluate, cu indicarea exactă a sursei -, ar produce un efect catastrofal: zecile de ghilimele nu ar transforma textul într-o lucrare ştiinţifică, ci într-o ciudăţenie, într-o succesiune de lungi citate preluate dintr-o si