Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei români au primit de la Martin Schulz “Premiul cetățeanului European” 2013

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 17 octombrie 2013 ·

Ioana Avădani, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, Valeriu Nicolae, care a înființat o asociație pentru ajutorarea copiilor romi din ghetourile din Ferentari, și Elena Nistor, ambasador cultural al comunității ceangăilor, sunt cei trei români care au primit miercuri, din partea președintelui Parlamentului European, Martin Schulz, diplome care atestă acordarea acestei distincții, decernată unui număr total de 43 de persoane și asociații din 21 de țări. Sursa: Cosmin Marinescu

Ioana Avădani (foto), directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, are o experiență de 20 de ani în domeniul media și este o susținătoare a libertății presei și a jucat un rol major în autoreglementarea media din România. Ea fost propusă pentru premiu de eurodeputata PNL Renate Weber. „Sunt mută. Este una dintre rarele ocazii în care îmi fug cuvintele. Ca la premiile Oscar, voi începe să mulțumesc în primul rând celor care m-au ajutat să ajung aici, colegilor mei, tuturor celor cu care am lucrat în ultimii 15 ani. Consider că este un premiu care îmi revine parțial. Sunt atât de mulți oamenii cu care am lucrat în acești 15 ani, pentru că libertatea de expresie nu se face de unul singur. Dar cineva trebuia să ia această diplomă. Este privilegiul meu și norocul meu că am luat-o”, a spus Ioana Avădani după festivitatea de premiere.

Valeriu Nicolae, care a înființat o fundație pentru ajutorarea copiilor dintr-unul din ghetourile cele mai mizere din România, are un blog și a fost activ în lobby-ul pe lângă UE pentru elaborarea unei strategii pentru romi, susțin organizatorii. De asemenea, el este cofondator al Coaliției pentru o politică europeană privind romii și coautor al „Celor zece principii fundamentale ale incluziunii sociale a romilor”.

Elena Nistor este originară din Pustiana și lucrează ca educatoare și ca formator cultural

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum o ora
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 22 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum 44 minute
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 29 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 13 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 10 ore
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°