Daca in anul 2009 anticipez ca principala problema in dezbatere va fi utilizarea fondurilor structurale, in acest an, principala problema ramane forta de munca. Par destul de indepartati anii 2003-2004 in care somajul era de peste 8%. Azi, situatia paradoxala in care ne gasim este ca forta de munca a devenit insuficienta nu doar ca numar, ci mai ales din punct de vedere calitativ. Avem sub 2% somaj in Bucuresti, iar rata de inlocuire a personalului in unele domenii cheie, cum este cel bancar, a devenit si ea o problema - atingand uneori 30-40%.

Problema de forta de munca bine calificata este mai complexa decat pare la prima vedere. Este in primul rand legata de sistemul nostru de invatamant de care ne place sa fim atat de mandri, vorbind in primul rand despre olimpicii nostri la matematica. Ei castiga invariabil in imaginatia populara olimpiade, Balcaniade, concursuri NASA. Faptul ca acele rezultate exceptionale sunt adeseori legate de cativa profesori exceptionali, care fac ore intensive, suplimentare, uneori cercuri de matematica la sfarsit de saptamana si nu de rezultatele sistemului de invatamant in sine pare sa scape majoritatii dintre noi. Faptul, si mai grav, ca acei olimpici exceptionali merg apoi la Harvard, MIT sau Princeton sa isi desavarseasca educatia si majoritatea nu se mai intorc in Romania pare de asemenea sa scape printre altele.

Problema fortei de munca este legata insa si de programa din licee si facultati. Bazata pe un sistem de obarsie frantuzeasca, educatia romaneasca pretuieste teoria, nu practica. Pretuieste nu calitatea, ci cantitatea. Pretuieste lungimea frazei, mestesugul si modulatia verbului, iar sofisticarea se exprima printr-o frazeologie uneori stufoasa, alteori bombastica. Pretuieste de asemenea ingineria, matematica, informatica. Economia are doar partea ei de business, nu si foarte multa macroeconomie predata pe bu