Actualul preşedinte al CEC BANK, Radu Graţian Gheţea, va fi schimbat din funcţie până la finalul anului. Modalitatea prin care Ministerul Finanţelor, acţionarul majoritar al băncii, ar urma să facă schimbarea este modificarea statutului CEC, prin introducerea la vârful băncii a managementului format din Directorat format din 5 membri şi Consiliu de Supraveghere din 7 persoane, a sugerat ministrul Daniel Chiţoiu la finalul audierii sale din Senat în Comisia pentru verificarea CEC.
"Noul statut se va aproba până la sfârşitul anului", a spus vicepremierul, adăugând că modificarea statutului a fost şi motivul pentru care l-a sunat în octombrie preşedintele Traian Băsescu.
Întrebat dacă Gheţea va pleca astfel până la finalul anului, Chiţoiu a dat de înţeles că, cel puţin din poziţia numărul unu a băncii va fi înlocuit. "La momentul când vom adopta noul statut, suntem obligaţi să prezentăm conducerea. Pe baza CV-urilor depuse la acel moment vom vedea. Nu ştim, s-ar putea să aiba loc într-o formulă în conducerea CEC BANK", a lăsat el deschisă varianta unui compromis , având în vedere daunele de ordinul sutelor de mii de euro pe care statul le-ar avea de plătit dacă i se întrerupe contractul anticipat şefului băncii.
Chiţoiu nu şi-a ascuns însă nemulţumirea faţă de managementul asigurat de Gheţea, cu toate că nu a adus argumente în cifre pentru reproşurile făcute. "În fiecare lună mi-au fost prezentaţi indicatorii, am avut întâlniri cu domnul preşedinte Gheţea, dânsul îmi prezenta lucrurile cu o evoluţie mai buna de la o lună la alta, însă în prezent ne aflăm în situaţia că banca nu şi-a îndeplinit ţintele pe care şi le-a asumat. Banca este pe pierdere netă, activitatea managerială nu a adus impulsul necesar pe care l-am dorit eu", a spus sec vicepremierul.
Potrivit relatările sale, intenţia de schimbare a statutului a determinat şi telefonul pr