In 1987, regimul comunist din Romania se caracteriza printr-o politica economica aberanta, prin politici antisociale de infometare a populatiei, prin autarhie financiara, prin represiuni politienesti la nivelul intregii societati si printr-un cult al personalitatii fara egal in Europa acelui deceniu. Universal detestat, evident cu exceptia nomenclaturii si a Securitatii, regimul bicefal reprezentat de Nicolae si Elena Ceausescu incerca sa puna in aplicare scenariul comunismului dinastic. Mezinul cuplului prezidential, Nicu Ceausescu, pe atunci prim-secretar al Comitetului Judetean PCR din Sibiu, era pregatit sa-i succeada tatalui sau in fruntea unei formatiuni care capatase dimensiuni elefantiazice, dar care isi pierduse orice urma de demnitate institutionala. De la o zi la alta se anuntau masuri tot mai umilitoare pe linia scaderii nivelului de trai, a unei permanente curbe de sacrificiu. Documentele de partid evocau triumfalist Platforma Program din 1974, apoteoza promisiunilor demagogice ale PCR, spre disperarea romanilor care se confruntau cu aceasta degringolada universala. Venirea la puterea lui Mihail Gorbaciov in martie 1985 si reformele radicale cunoscute sub numele de glasnost si perestroika au catalizat miscari sociale in toate tarile Blocului Sovietic. In Romania, minerii din Valea Jiului organizasera in august 1977 o greva transformata intr-o actiune colectiva anticomunista. Tot in 1977, avusese loc actiunea lui Paul Goma pentru drepturile omului si se formase SLOMR (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania). Aceste initiative au fost insa reprimate fara mila din ordinul lui Ceausescu si al mamelucilor sai din Comitetul Politic Executiv. Un regim care se pretindea al clasei muncitoare nu a ezitat sa recurga la represalii impotriva rezistentei anticomuniste a muncitorilor romani. Fatada propagandistica era contrazisa flagrant de realitatea teroris