Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima bătălie a baronilor

Publicat in Adevarul, marți 12 noiembrie 2013 ·

„Trebuie să câştigăm tot!“. Şi haita de hiene e-n extaz. Rânjesc parcă la gândul că cea mai bună pradă, sfâşiată şi împărţită în mii şi mii de bucăţi, e tot a lor. Nu se mai satură hienele. Vor tot!

Mii de baroni înşiraţi lângă mii de baroni. Toţi cu cefe late. Toţi cu pântece şi mai late. Toţi cu ochii sticlind după avuţie. Toţi cu roşu-n obraji. Roşul acela pe care n-ai să-l găseşti niciodată pe chipul tău boţit de grija zilei de azi. S-au adunat baronii, împopoţonaţi ca de zile mari, ieşiţi la luptă din cele mai ascunse cotloane ale mahalalei politice. Şi-s mulţi baronii…

Mă întreb de multe ori şi parcă aiurea ce-i, oare, cu noi de ducem ca pe-o cruce generaţie după generaţie de slugoi puşi pe căpătuială, mafioţi specializaţi în tupeu, turnători şcoliţi de nişte criminali, puşcăriaşi şi puşcăriabili lăsaţi mereu liberi, corupţi, şi hoţi, şi cum mai vreţi. O adunătură întregă de politruci şi nomenclaturişti, ce nu-şi mai scoate ghearele înfipte-n viaţa mea şi a ta. Te uiţi la ei. Nici urmă de ruşine. Nici urmă de respect. Nici urmă să se sature. Vor tot! Bucată cu bucată din ţara mea, din ţara ta. Şi-s mulţi baronii…

„Mai avem încă un an de bătălii politice. Să vă găsiţi resursele pentru bătălia finală...“.

Bătălia finală… De parcă întreaga ură şi foame de putere se prinde ca o menghină de minţile bolnave ale haitei. Mânată, pentru a câta oară, în lupta dusă niciodată pentru noi. Ei trebuie să câştige! Mereu, doar ei! Vorbe pompoase despre ţară, despre o libertate şi o prosperitate care nu vor fi niciodată ale noastre. Mereu doar ale lor. Vorbe şi mai pompoase despre un dictator agăţat ca o sperietoare în faţa haitei. Şi îi priveşti… Şi înţelegi, deja parcă degeaba, că viaţa ta, şi visele tale, şi gândurile tale că îţi va fi mai bine, şi planurile tale c-o să învingi şi tu, la naiba!, într-o zi, sunt bolmojite şi înţepenite în urletele lor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 53 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°